Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Marcel Bolos, a vorbit joi despre pachetul de masuri adoptat de Guvern, pentru operationalizarea unei treimi din bugetul alocat politicii de coeziune : in total 600 km de autostrada, pentru care se asigura continuitatea implementarii si asigurarea finantarii.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a declarat că în cadrul politicii de coeziune, România are alocat un buget de 43 de miliarde de euro, care a fost structurat pe două componente, 30 de miliarde de euro o componentă de grant, foarte importantă pentru ţara noastră şi 13 miliarde de euro, pentru cofinanţarea proiectelor care urmează să se implementeze.
”Un buget pe care îl avem de cheltuit până pe 31 decembrie 2029, iar în acest context, prin proiectele pe care Guvernul le adoptă, trebuie ca proiectele pentru infrastructură, mai ales cea de transport, să aibă continuitatea finanţării asigurată, respectiv să nu existe întreruperi în implementarea acestor proiecte”, a spus ministrul.
Marcel Boloş a arătat că Guvernul a aprobat un pachet de măsuri pentru operaţionalizarea unei treimi din bugetul alocat politicii de coezeiune, respecitv 16 miliarde de euro, care sunt operaţionalizaţi pentru a accesa proiecte şi a dezvolta componenta de proiecte de investiţii în infrastructura de transport, 9,2 miliarde de euro, în infrastructura de apă şi canalizare, 3 miliarde de euro, în cea specifică de deşeuri, 500 de miliane de euro şi pentru managementul riscului, alte 500 de milioane de euro.
Boloş a mai spus că o componentă importantă este cea legată de infrastructura de sănătate, care are asigurat un buget de 2,9 miliarde de euro.
Conform ministrului Bolos, Autostrada Bacau – Brasov ar urma sa fie prinsa la finantare cu un buget de 2,4 miliarde euro. Costul autostrazii A13 Bacau – Brasov este estimat undeva intre 2 si 3 miliarde de euro :
”Pentru ceea ce înseamnă componenta infrastructurii de transport, unde România are alocat un buget de 9,2 miliarde de euro, am adoptat măsuri astfel încât proiecte importante importante să aibă continuitate în finanţare”, a mai spus ministrul, precizând că exemple de astfel de proiecte sunt: Autostrada Sibiu- Piteşti, de 122 de km, 2,3 miliarde de euro, prin care se închide coridorul 4 de transport transeuropean, Autostrada Transilvania, o porţiune de 96 de km, un miliard de euro, Autostrada Braşov-Bacău, 180 de km, cu un buget alocat de 2,4 miliarde de euro, parte din bugetul pentru Autostrada A8, Târgu Mureş-Târgu-Neamţ cu 160 de km şi inclusiv Centura Bucureştiului, care are asigurată finanţarea pe partea de nord, plus cele 10 drumuri radiale, o sumă alocată de 1,1 miliarde de euro.
”În total discutăm de 600 de km de autostradă, pentru care am asigurat continuitatea implementării şi asigurării finanţărilor din fonduri europene”, a mai declarat Marcel Boloş, arătând că au timp pentru implementarea proiectelor şi pregătirea documentaţiilor tehnico-economice.
Sursa: news.ro