Zone cu restrictii sau taxe pentru masini, in Bucuresti, Bacau si alte 11 orase din tara

0

În vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier şi a îmbunătăţirii calităţii aerului şi sănătăţii populaţiei, în termen de cel mult 2 ani, Bucureștiul și alte 12 mari aglomerări urbane din țară, precum Bacau, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești și Timișoara, vor stabili zone cu nivel scăzut de emisie, în cadrul căreia vor institui restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor.

Totodată, până în 2040, jumătate din vehiculele folosite la transportul public în muncipiile reședință de județ vor trebui să aibă emisii zero, iar, până la 1 noiembrie 2026, municipiile menționate trebuie să amenajeze benzi dedicate transportului în comun, prevede un proiect de lege adoptat de Parlament.

Potrivit proiectului, care va fi transmis acum spre promulgare șefului statului, în vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier şi a îmbunătăţirii calităţii aerului şi sănătăţii populaţiei vor fi stabilite zone cu nivel scăzut de emisie (ZNSE).

Prin ZNSE se înțelege zona delimitată de către autoritatea publică locală în cadrul căreia se instituie restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor în vederea îmbunătățirii calității aerului”, prevede proiectul adoptat.

Stabilirea şi aprobarea zonelor cu nivel scăzut de emisie (ZNSE) se vor realiza pentru aglomerările prevăzute în anexa nr.2 din Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător în termen de maximum 2 ani. Conform anexei menționate, aceste aglomerări sunt municipiile:

Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Timișoara.

Pentru orice alte zone şi aglomerări, aşa cum sunt acestea definite în Legea nr.104/2011, zonele cu nivel scăzut de emisie vor fi delimitate în termen de maximum 2 ani de la încadrarea în regimul I de gestionare a calităţii aerului înconjurător. Totodată, pentru orice alte unităţi administrativ teritoriale, autorităţile administraţiei publice locale pot să stabilească astfel de zone. 

Articol integral pe profit.ro

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.