Ziua Mondiala a Animalelor. Povestea Dorei, un cal ranit intr-un accident rutier

0

În fiecare an, pe 4 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Animalelor, ziua tuturor acelor fiinţe care ne înfrumuseţează viaţa.

Această sărbătoare recunoaşte locul pe care animalele îl au în viaţa noastră, atât cele de companie, care ne sunt alături şi ne aduc bucurii în fiecare zi, cât şi cele care nu sunt în preajma noastră, dar au nevoie de noi.

Cu această ocazie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău reamintesc cetățenilor despre importanța respectării necuvântătoarelor și ajutarea acestora în caz de nevoie. Un exemplu de urmat este cazul Dorei, o cabalină din județ, care la data de 05 martie 2022 a fost implicată într-un eveniment rutier în urma căruia a fost rănită.

Șansa de a se vindeca i-a fost oferită începând cu prima persoană care a sesizat evenimentul, continuând cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bacău care au desfășurat activități specifice și terminând cu o asociație de profil din județul Prahova care a preluat-o și i-a asigurat condițiile necesare recuperării. Astăzi, 04 octombrie a.c., Dora este din nou sănătoasă și se bucură de libertatea de mișcare, iar dacă ar putea mulțumi tuturor celor care au contribuit la recuperarea sa, ar face-o cu siguranță!” se arata intr-un comunicat transmis de IPJ Bacau

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.