Zece exemplare de râs din România, are vor fi capturate din Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, vor fi transferate în Germania, până la finalul anului 2027, pentru refacerea speciei. Primul mascul, numit Viorel, a fost eliberat recent în Pădurea Thuringiană, alături de o femelă născută în captivitate în Germania.
”În imagini de excepţie, vedeta din România, Viorel – primul râs transferat în Germania pentru refacerea genetică a acestei specii. În cadrul acestui proiect, 10 exemplare de râs de pe fondurile cinegetice gestionate de Direcţiile Silvice Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea vor fi capturate şi transferate în Germania până în anul 2027, în vederea creării unui nucleu în Pădurea Thuringiană, care va contribui la refacerea genetică a întregii populaţii de râşi existentă în prezent, în trei nuclee izolate şi foarte reduse numeric”, au transmis, marţi, reprezentanţii Romsilva.
Potrivit acestora, Eleodor Olavi Niţescu, directorul general adjunct al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, şi Leonaş Dinu, inginer în cadrul regiei şi responsabilul de Proiectul “Lynx Thuringia“ au participat recent, la invitaţia BUND Germania, WWF Germania şi a lui Bernhard Stengele, Ministrul Mediului şi Agriculturii Landului Thuringia, la eliberarea în Pădurea Thuringiană a primului râs capturat în România pe fondurile cinegetice gestionate de Romsilva.
Împreună cu râsul Viorel a fost eliberat şi un exemplar de râs femelă, numită Frida, născută în captivitate în Germania.