Vinurile Cramei Gîrboiu (Vrancea), aduse în Bacău de VINOTEQUE

0

Miercuri, 2 aprilie, magazinul Vinoteque din Bacău (strada 9 Mai, în apropiere de Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”) a fost gazda unei degustări de vinuri oferită de Crama Gîrboiu. În prezența câtorva zeci de invitați, somelierul Eugen Taras a prezentat o gamă variată de vinuri produse de casa vrânceană. Organizată cu…gust, degustarea a fost acompaniată de lungi istorisiri despre producerea și drumul vinului, de la vie până la pahar. 

Costel Postolache centruCrama Gîrboiu deține o podgorie de 200 hectare în comuna Costești (jud. Vrancea), producerea vinului fiind o afacere de familie pornită în 2005. Degustarea a inclus vinuri specifice regiunii, obținute din soiuri exclusiv românești (Șarbă, Plăvaie). Somelierul Eugen Taras a prezentat degustătorilor întreaga gamă de vinuri oferită de Crama Gîrboiu, între acestea distingându-se colecțiile „Epicentrum”, „Livia” și „Bacanta”, aceasta din urmă o colecție premium, vinul vârf de gamă produs la Crama Gîrboiu.

Numele Epicentrum, a povestit somelierul, a fost inspirat de caracterul de zonă seismică al județului Vrancea. Unul dintre cele mai apreciate vinuri a fost Livia, o colecție de vinuri albe și roșii, precum și roze. „Vinurile Livia sunt seci sau demiseci, puternice şi rafinate, din soiurile cele mai bune.  Aceste vinuri combină tradiţia locurilor vrâncene cu metodele moderne de vinificaţie pentru a crea gusturi subtile şi armonioase. Sunt vinuri cu caracter, puternice, cu fructuozitate şi unicat – cum este strălucitoarea Șarbă”, a explicat Eugen Taras.

Costel Postolache, administratorul VINOTEQUE și coordonatorul degustării, a declarat că-și propune să aducă în Bacău vinuri degustare vinuricorecte sub aspectul raportului calitate – preț și că în Bacău trebuie construită o cultură a consumului de vin. „Ne bucurăm să putem oferi clienților noștri un astfel de eveniment de marcă. Ne respectăm clienții și dorim ca Vinoteque să devină mai mult decât un magazin de vinuri. Vrem să contribuim la implementarea unei culturi a vinului și a degustărilor de calitate printre băcăuani. Am convingerea că un anumit standard de calitate nu înseamnă lux, ci, mai curând, o necesitate”, a declarat, pentru Bacau.NET, administratorul VINOTEQUE.

Crama Gîrboiu are o suprafață de 4000 metri pătrați și deține un depozit cu o capacitate de 2 milioane litri. Podgoria de 200 de hectare este situată într-o zonă deluroasă, cu o tradiție viticolă îndelungată. Pe lângă soiurile tradiționale românești, patrimoniul viticol al Cramei numără și soiuri internaționale consacrate așa cum sunt Sauvignon Blanc, Riesling Italico, Merlot sau Cabernet Sauvignon.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.