In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.
Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea. Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.
Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape. Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.
Punerea in mormant a Domnului
De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera.
Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.
Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii. Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era „un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat” (19, 41).
Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte. Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi „locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.
Obiceiuri din Vinerea Mare
Vinerea Mare (Vinerea Pastilor, Vinerea Seaca, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a intregii crestinatati pentru ca in aceasta zi a fost rastignit si a murit Mantuitorul lumii. Zi aliturgica, pentru ca Liturghia reprezinta jertfa nesangeroasa a lui Hristos, in chipul painii si al vinului, iar cele doua jertfe nu se pot aduce in aceeasi zi. In seara acestei zile se oficiaza denia Prohodului Domnului.
In mijlocul bisericii se scoate Sfantul Epitaf (care-l inchipuie mort pe Mantuitorul, inconjurat de Apostoli si Maica Domnului) pe sub care toata lumea trece, pana in dupa-amiaza zilei de sambata. In zorii zilei de Inviere este dus din nou in Sfantul altar si este asezat pe sfanta masa, unde ramane pana in miercurea dinaintea Inaltarii Domnului. Se spune ca pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul si salele incursul anului, iar daca isi sterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
Acestei zile i se spune si Vinerea Seaca, pentru ca batranele posteau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserica. Dupa cantarea Prohodului Domnului se inconjoara de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfantul Epitaf, care apoi este asezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumanari si-si jelesc mortii. La sfarsitul slujbei, era obiceiul ca preotul sa imparta florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. Lumea, in trecut, pleca acasa cu lumanarile aprinse pe drum, ca sa afle si mortii de venirea zilelor mari.
Ocoleau casa de trei ori si intrand, se inchinau, faceau cate o cruce cu lumanarea aprinsa in cei patru pereti sau doar la grinda de la intrare si pastrau lumanarea pentru vremuri de primejdie. In popor se crede ca daca ploua in Vinerea Mare anul va fi manos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii cred ca, daca se scufunda in apa rece de trei ori in acesta zi vor fi sanatosi tot anul. Femeile nu umplu bors in acesta zi, sa nu se scalde Necuratul in el; nu coc paine sau altceva, sa nu arda mainile Maicii Domnului; nu cos, ca sa nu orbeasca; nu tes, nu torc, nu spala, pentru a nu o supara pe Sfanta Vineri; afuma casa cu tamaie, inconjurand-o de trei ori, in zorii acestei zile, pentru ca ganganiile si dihaniile sa nu se apropie de casa si de pomi.
Copiii aduna flori de pe camp si le duc la biserica. Inaltatoare zi de doliu, tacere si meditatie, Vinerea Mare este cinstita mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Asa ramane ea in constiinta romanilor contemporani.
*Sursă: www.creștinortodox.ro
