Vindea ilegal materiale pirotehnice în centrul Bacăului. Jandarmii au confiscat marfa

0

Ieri seară, un echipaj de jandarmerie a depistat un barbat care oferea spre comercializare peste 1000 materiale pirotehnice, fără a deține autorizație legală în acest sens. Constatarea a avut loc în zona unui spațiu comercial din municipiul Bacău, în urma verificărilor efectuate jandarmii ridicând în vederea confiscării mai multe obiecte pirotehnice.

Jandarmii au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, dosarul fiind înaintat polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură infracțională, recomandăm cetățenilor următoarele:
-să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate;
-să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu înțeleg riscurile la care se expun folosind petarde și artificii;
-să sesizeze orice încălcare a legii prin apel la 112 sau la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie.
Acțiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul materiilor explozive vor continua în perioada următoare.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.