VIDEO: Trei barbati din Bacau au fost arestati pentru 30 de zile. Au adus cu forta o tanara din Franta iar acum sunt acuzati de lipsire de libertate si viol

0

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Onești, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale Bacău au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în comunele Ștefan cel Mare și Buciumi, la locuințele unor persoane bănuite de lipsire de libertate, amenințare și viol. Totodată, trei persoane au ajuns în arest.

La data de 25 august a.c., polițiștii de investigații criminale din Onești, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au pus în aplicare trei mandate de percheziție la domiciliile a trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, viol și amenințare.

Din cercetări polițiștii au stabilit că, la data de 06 august a.c., trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani din județul Bacău în timp ce se aflau pe teritoriul Franței ar fi determinat, o tânără, de 29 de ani prin amenințări să se deplaseze împreună cu aceștia cu un autoturism pe traseul Franța-Italia-România.

La data de 08 august a.c., tânăra ar fi fost dusă împotriva voinței sale de către cei trei bărbați într-un apartament din Onești, unde ar fi fost obligată să întrețină mai multe raporturi sexuale cu unul dintre aceștia, până la data de 11 august a.c.

În urma probatoriului administrat cei trei au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentați Judecătoriei Onești care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, amenințare și viol.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.