VIDEO: Prins baut la volan, in urma unei actiuni in judetul Bacau. Soferul s-a ales cu dosar penal

0

La data de 26/27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești au acţionat în municipiu și în comunele limitrofe pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional, contravențional şi pe linia respectării regulilor de circulaţie rutieră pe drumurile publice.

Au fost legitimate peste 50 de persoane și verificați în trafic cu aparatele etilotest și drugtest, 36 de conducători auto.
Pentru neregulile constatate s-au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză și pentru conducerea sub influența alcoolului în urma constatării unei infracțiuni flagrante la regimul circulației rutiere.

De asemenea, polițiștii au verificat legalitatea privind transportul lemnelor și au confiscat cantitatea de 7,50 mc de material lemnos, în urma neregulilor constatate la regimul silvic.

Exemplu:

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat în comuna Solonț, un bărbat de 36 de ani, din comuna Balcani, în timp ce conducea un autoturism pe DC 183 din localitate având o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost întocmit dosar penal și i-a fost reținut permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.