VIDEO: Presedintele Ivancea il acuza pe primarul Viziteu ca incearca sa-si negocieze functii la CRAB, punand in pericol proiectul de 500 milioane de euro pe fonduri europene

0

Luni, 10 mai, presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea a prezentat intr-o conferinta de presa un posibil santaj pe care primarul Bacaului, Lucian Viziteu, l-ar incerca vis-a-vis de Compania de Apa Bacau. Vineri, 7 mai, primarul Viziteu a votat impotriva planului de administrare, in AGA Crab. Acest plan a fost aprobat inainte de ADIB.

Ivancea spune ca Viziteu ar fi conditionat votul pentru „planul de administrare” al CRAB in schimbul unor posturi in CA-ul Companiei de Apa. Presedintele CJ spune ca este de neconceput ca un proiect de 500 de milioane de euro sa fie negociat pentru functii si il acuza pe primar de un posibil santaj.

Valentin Ivancea spune ca in condiitile in care se modifica conducerea CRAB, fara a se respecta legea, exista mari sanse sa se suspende platile pentru aplicatia de 500 de milioane de euro:
„In cazul in care POIM ia cunostinta de divergente intre asociati, actionari, reprezentanti legali, urmare carora se restrange mandatul reprezentantilor sau mandatul este revocat, fara respectarea legii, POIM are dreptul, dupa caz, sa suspende partial – total platile pana cand se corecteaza” se arata intr-un articol din contractul de finantare

Mai mult decat atat, Ivancea considera ca actionar in AGA CRAB este CL Bacau, iar primarul trebuie sa fie mandatat de CL in decizii nu sa hotarasca pe persoana fizica.

„Nu-mi doream sa organizez o asemenea conferinta de presa, insa sunt fortat de imprejurari. In decembrie a fost semnat un contract de finantare de catre ADIB, eu in calitate de presedinte, CRAB si Autoritatea de management – POIM. Contractul, in valoare de 500 de milioane de euro, este extrem de important pentru judet si transpartinic. Proiectul va schimba infrastructura de apa si canalizare in municipiul Bacau si in alte 41 de localitati din judet.

Vineri, 7 Mai, primarul Viziteu a votat impotriva planului de administrare in AGA CRAB. Acest plan de administrare a fost aprobat de ADIB inainte, din care si primarul Viziteu face parte. Consiliul de Administratie si Directorul General CRAB au fost selectati in 2019 de ADIB, si se afla sub mandat. Ei sunt semnatarii contractului si reponsabilii acestui contract de 500 de milioane de euro, atat de important pentru cetatenii din judetul Bacau.

Cred ca o asemenea abordare iresponsabila, care poate duce la suspendarea unor plati, nu este intamplatoare. Saptamana trecuta am primit mesaje din partea primarului, prin care mi se cerea – daca am ceva de negociat pentru conducerea CRAB. Mi se pare ca este fara precedent. Domnul primar a incercat sa-si conditioneze acest vot.

Votul dat impotriva – arata un mod pagubos si iresponsabil, un mod de a face politica cu care eu nu pot fi de acord. Nu pot negocia ceva ce nu se negociaza, nu suntem pe persoana fizica, CA-ul de la CRAB nu este al meu sau al primarului Viziteu.” a precizat Valentin Ivancea

Presedintele CJ Bacau a citit presei doua din sms-urile trimise de primarul Viziteu :

„Am crezut ca , politic, vreti sa negociati pentru pastrarea conducerii CRAB. Nu am primit nici un semn asa ca, consider ca vreti schimbare. Daca maine nu votez, o sa fie revocati” sms transmis de primarul Viziteu catre Ivancea

„Aveti vreo intentie de negociere pentru CA CRAB?” a citat Ivancea, dintr-un alt sms transmis de primarul Viziteu

Ivancea a spus ca nu a dat curs propunerilor de negociere, intrucat proiectele europene nu se pot negocia pentru functii in CA.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.