Polițiștii rutieri din Buhuși s-au autosesizat cu privire la imaginile apărute în mediul on line, la data de 02 octombrie a.c, în care apare un autovehicul care nu acordă prioritate pietonilor.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat autovehiculul în cauză și conducătorul auto.
S-a stabilit că, un bărbat de 41 de ani, din comuna Filipești, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, pe strada Libertății din Buhusi, nu a acordat prioritate pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii.
Polițiștii au luat măsura sancționarii contravenționale a celui în cauză cu amendă în valoare de 1160 de lei, iar ca măsură complementară, s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.