Polițiștii oneșteni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești au documentat activitatea infracțională a doi bărbați din localitate, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Aceștia au fost reținuți și introduși în Arestul I.P.J Bacău.
Potrivit informatiilor, este vorba despre Vitalie Marza – un fost boxer implicat in nenumarate scandalui. In 2021, Vitalie Marza l-a batut pe Mihai Oprea – un fost luptator de kickboxing.
„Din cercetări s-a stabilit faptul că, la data de 20 mai a.c, în jurul orei 23.00, în timp ce se aflau în fața unui restaurant din mun. Onești, bănuiții ar fi agresat doi bărbați de 49 și 56 de ani, ambii din localitate, tulburând ordinea și liniștea publică.
Pe numele celor doi au fost emise mandate de aducere, fiind depistați pe raza localității și conduși la sediul poliției pentru audieri.
În urma probatoriului administrat, cei doi bărbați, de 28 și 38 de ani au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și introduși în Arestul I.P.J Bacău. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.” a transmis IPJ Bacau