VIDEO: Europarlamentari români despre certificatul verde COVID. Dragos Benea: „Desi m-am vaccinat in vara, nu pot sustine obligativitatea vaccinului care in final trebuie sa ramana un act de vointa personala”

0

Europarlamentarul Dragos Benea, vicepresedinte al Comisiei de Dezvoltare Regionala din Parlamentul European, a declarat intr-o dezbatere video MeetYourMEP, pe Hotnews, ca dezbaterea in jurul certificatului verde a ajuns intr-o „logica de secta” – dacă certificatul verde e pretextul pentru a fi excomunicat, discriminat, tratat ca cetăţean de mâna a doua”, el considerând că vaccinarea trebuie să rămână „un act de voinţă personală”.

La dezbaterea de pe HotNews a participat și europarlamentarul italian Nicola Danti, vicepreședinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European. El consideră că în acest moment „e bine să continuăm să susținem certificatul verde și să facem un pas înainte pentru certificatul verde puternic”. „Românii constituie comunitatea cea mai numeroasă de străini din Italia, pentru noi nu sunt străini, de mulți ani trăiesc cu noi, în toate familiile noastre, noi toți am avut experiențe de persoane, de femei mai ales, care provin din România și au avut grijă de bătrânii noștri, de cei dragi nouă” – a mai afirmat Danti.

Dragos Benea : „În România, în primul rând, noi am ratat şansa de a avea o dezbatere cât de cât rezonabilă, echilibrată pe subiectul certificatului verde, în foarte mare măsură, din cauza neîncrederii populaţiei în autorităţi care şi-au pierdut complet credibilitatea în aceşti aproape doi ani, autorităţi care au făcut tot soiul de declaraţii şi acţiuni contradictorii – fie membri ai guvernului Orban, fie membri ai guvernului Cîţu, practic au dus în derizoriu această dezbatere. Şi în România suntem într-adevăr în punctul în care nu mai putem avea o dezbatere cât de cât rezonabilă.

Totul a ajuns acum într-o logică de sectă – dacă certificatul verde e pretextul pentru a fi excomunicat, discriminat, tratat ca cetăţean de mâna a doua. Şi actul de vaccinare în final trebuie să rămână o decizie personală, un act de voinţă personală. Sentimentul de neîncredere în autorităţi din partea oamenilor trebuie surmontat cu convingere, nu cu coerciţie, cu oameni credibili, cu oameni de specialitate şi poate vom avea o dezbatare prin care vom aduce mai mulţi. Din capul locului, eu precizez că m-am vaccinat, dar asta nu înseamnă că nu pot avea o abordare nonsectantă.

Nu cred că coerciţia este calea prin care vom creşte procentul de vaccinări. Şi vectorii de comunicare trebuie să fie bine aleşi, iar în aceşti doi ani în Români a fost harcea-parcea, pentru că anul 2020 a fost pierdut din cauza alegerilor locale şi parlamentare şi pentru că tot ceea ce a făcut guvernul Orban la momentul respectiv s-a subordonat alegerilor. Şi în anul 2021, tot aşa – au fost alegerile din interiorul PNL care au bruiat şi au sporit şi mai mult neîncrederea. S-au dezbătut fel de fel de cu totul alte probleme, mai puţin această luptă cu virusul.

(Şi campaniile de promovare a vaccinării) au fost destul de greşite. De exemplu, se spune că vaccinul îl protejează şi pe aproapele tău. Nimic mai fals. Vaccinul este un scut pe care ţi-l iei tu în lupta cu coronavirusul, dar asta nu înseamnă că nu poţi transmite sau nu poţi da mai departe. Acest lucru este relevat de studii ştiinţifice.

Este greu să le explici oamenilor că ţări în care procentele de vaccinare au depăşit 80%, cum ar fi Olanda sau Germania, se îndreaptă acum către lockdown. S-a vorbit aici de exemplul Franţei, dar cum le explici oamenilor că în Germania şi Olanda, unde vaccinarea a trecut de 80%, se pregătesc de un lockdown foarte riguros? De aceea, eu vă spun că nu pot susţine şi cred că şi majoritatea colegilor din PSD, nu putem susţine impunerea vaccinării, obligativitatea vaccinului care în final trebuie să rămână un act de voinţă personală. Eu aşa văd problema, deşi m-am vaccinat în vară.

Eu aş simplifica: discuţia este în primul rând despre vaccin. Şi în România, în momentul în care la începutul lunii mai 2021 s-a anunţat că pandemia a fost învinsă, cifrele de vaccinare au scăzut vertiginos, deci a fost o greşeală de la vârful statului român, o greşeală fatală care a influenţat ireversibil procesul de vaccinare în România. Şi, un alt punct, dacă actul de vaccinare poate fi sau nu obligatoriu.

Aici, părerile se despart puţin. Eu nu sunt de partea celor care consideră că acest act, acest certificat verde trebuie impus cu coerciţie, ci cu convingere, dacă se poate. Eu nu sunt pentru coerciţie, coerciţia aparţine altor vremuri şi altor sisteme pe care cred că împreună le detestăm. Coerciţie pentru obţinerea acestui certificat verde, despre asta vorbim.

Într-adevăr, România este într-un punct foarte jos (cu vaccinarea) din cauza celor doi ani extrem de prost gestionaţi de la vârful guvernului, la Ministerul Sănătăţii, la DSP din teritorii, oamenii nu mai au încredere în aceşti comunicatori.

S-a început, dacă vă amintiţi, în 2020 cu amenzi, premierul îşi făcea ziua în birou, oamenii încet, dar sigur, şi-au pierdut încrederea în autorităţi şi practic acum este loc de manevră pentru partidele de extremă, gen AUR, s-a creat loc pentru aşa ceva, dar nu este vina mea şi nici a colegilor din PSD. Trebuie să găsim explicaţii de ce am ajuns în această dezbatere care practic este compromisă în România.

Sunt două imagini care fac cât 1.000 de cuvinte de ce suntem în această stare: acea poză cu premiul Orban fumând în birou şi imaginea de la Romexpo cu 4.000 de oameni şi cu o amendă ridicolă, de 4.000 de lei, ceva de genul acesta. Acestea sunt imagini care evident că slăbesc încrederea în autorităţi şi fac ca mesajul lor să treacă pe lângă urechile oamenilor şi, repet, sentimentul impunerii cu de-a sila a măsurilor restrictive, inclusiv a vaccinului, a generat în România, pentru că există şi spaţiu pentru aşa ceva, o neîncredere uriaşă care în opinia mea va fi foarte greu de surmontat şi care lasă loc de manevră partidelor populiste.

Sper să avem o prestaţie (la guvernare) total opusă a ceea ce s-a întâmplat la Ministerul Sănătăţii în ultimii doi ani. Într-adevăr, PSD este acum în poziţia în care trebuie să demonstreze ce ne separă de cei de la PNL şi USR şi sper să avem capacitatea, şi prin ministrul Sănătăţii, şi prin ceilalţi miniştri să confirmăm aşteptările pentru că PSD a intrat în această guvernare.

Dacă era doar cu ochii pe sondaje nu ar fi trebuit să intre la guvernare. Dar PSD a înţeles că există un nivel de aşteptare şi în rândul electoratului, dar nu numai în rândul electoratului PSD, care nu mai înţelegea de ce trebuie să mai aştepte trei ani până la alegeri, pentru ca situaţia din România să se redreseze. PSD a ales să intre la guvernare punând sub semnul întrebării un succes pe linie în 2024 şi eu cred că, şi eu, şi colegii mei, suntem conştienţi de importanţa misiunii şi ce se poate întâmpla dacă vom avea o prestaţie dincolo de aşteptările românilor.

Această coaliţie trebuie să se replice şi în teritoriu şi trebuie să vedem măsurile pentru că nu cred că îşi imaginează cineva că PSD va guverna în plan local cu oameni propuşi de cei de la USR. Şi, atunci, această coabitare de la centru trebuie dusă încet şi sigur, credibil şi în teritoriu, pentru că altfel va ieşi un talmeş-balmeş din care nu va înţelege nimeni nimic. Sigur, nu trebuie să semene a ciolaniadă sau a goană după funcţii, lumea este destul de obosită după ceea ce s-a întâmplat în aceste 4-5 luni şi trebuie totul bine calibrat, cu mare atenţie, iar oamenii pe care îi susţii şi ţi-i asumi politic la funcţiile deconcentrate.

Şi acest lucru voi face la Bacău – voi propune numai oameni competenţi, dar în primul rând să empatizeze foarte mult cu oamenii, să apropie instituţiile foarte mult de oameni, pentru că în momentul acesta, instituţiile statului s-au depărtat de cetăţeni. Sunt funcţionari şi şefi de instituţii care stau în fotolii bine mersi şi nu-şi dau seama că cetăţeanul are sentimentul că e pe cont propriu. Şi asta este expresia unui stat eşuat, aşa cum a fost definit de la nivelul cel mai înalt, acum două luni. Şi noi trebuie pas cu pas, om cu om, bucăţică cu bucăţică să reparăm ceea ce s-a stricat în aceşti doi ani. Eu nu am fost unul dintre suporterii acestei mişcări politice a PSD, nu manifest o grabă pentru a ocupa anumite funcţii, la Primăria Bacău avem şi o situaţie specifică, s-a făcut alianţă la locale PNL-USR-PLUS pe listă comună, şi la Consiliul Judeţean la fel, inclusiv cu ALDE, cu PMP, cu Pro România. S-au raliat toţi împotriva PSD şi de aceea, şi eu şi colegii mei, vom fi foarte precauţi şi responsabili, în ce majorităţi vom intra, ce oameni şi ce demersuri vom susţine, pentru că în ultimii doi ani PNL a săpat tranşee destul de adânci, inclusiv în judeţul Bacău şi nu vreau ca băcăuanii să vadă în noi pe cei care pupă Piaţa Independenţei brusc, doar aşa, că s-a întâmplat la Bucureşti, şi acum ştergem tot cu buretele. La Bacău, totul a fost subordonat alegerilor locale în 2020, apropo de lupta cu coronavirusul, la Bacău există un cort neconform şi nefuncţional de vreo 3 milioane de euro, adus acolo şi unde nu s-a trata niciun pacient, pentru că ISU a zis că este neconform şi nefuncţional. Şi astăzi zace acolo acea adunătură de fiare vechi cu pretenţii de spital şi tot ce au făcut acolo au făcut în numele alegerilor locale şi parlamentare. Cortul a fost adus de Ministerul Sănătăţii la propunerea prefectului PNL de la momentul respectiv care acum, ce să vezi – e viceprimar la Primăria Bacăului, condusă de primar USR. Trebuie să ne aşezăm şi să vedem, avem ce proiecte să ne propunem, de exemplu, ce oameni să aducem de la Bucureşti care să susţină proiectele Bacăului.

Sursa: hotnews.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.