Dupa scandalul deseurilor aruncate ilegal in Comanesti si Municipiul Bacau, Garda de Mediu a mers in control la doua primarii PSD pe care le-a amendat la scurt timp. Totul pare mai degraba un razboi politic, decat o actiune de protejare a naturii.
Dupa ce o ancheta prezentata de G4Media si o alta relatare facuta de ONG-ul de mediu Agent Green au prezentat doua cazuri extrem de grave de poluare din Comanesti si Mun. Bacau, Garda de Mediu a mers in control, a dat amenzi de zeci de mii de lei si a facut plangere penala in cele doua cazuri.
La scurt timp, Garda de Mediu a anuntat ca va incepe o campanie in tot judetul – prin care va controla depozitarea deseurilor din constructii. In doar 24 de ore, doua primarii PSD au fost amendate : este vorba despre Primaria N. Balcescu si Primaria Buhusi.
Pe 12 septembrie 2022, am publicat un articol prin care semnalam depozitarea deseurilor in padurea din Buhusi. Garda de Mediu a mers in control, insa a dat o amenda minora – de 1.000 lei pentru lipsa unui act. La acea vreme, comisarii nu au considerat ca situatia era grava, desi imaginile vorbesc de la sine (video mai jos)
Ieri, comisarii de la Garda de Mediu au mers in control – din nou – in Buhusi si au facut o „verificare amanuntita”. De aceasta data au gasit – dupa cum se precizeaza in comunicatul de presa – „mii de tone de deșeuri din demolări/construcții provenite de la lucrările publice ale orașului Buhuși (decapări ale unor străzi și reabilitarea fostului cinematograf al orașului), deșeuri de anvelope uzate, deșeuri de plastice etc. în partea de nord a orașului respectiv pădurea din zona Ciolpani. S-au identificat și arbori afectați.”
Dupa controlul rapid, au aplicat o amenda uriasa – 50.000 lei pentru Primaria Orasul Buhusi – care va fi achitata de cetateni, desigur:
„Măsuri dispuse de Garda Națională de Mediu : amendă contravențională în valoare de 50.000 lei, sancțiune complementară de desfiinţare a lucrărilor, aducerea terenului la starea iniţială și sesizarea organelor de cerecetare penală pentru eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.” se mai precizeaza in comunicat
Daca Garda de Mediu isi facea treaba in septembrie 2022, probabil ca nu se mai ajungea aici. Astfel, observam ca aceasta institutie se implica activ in razboaie politice – nicidecum in protectia mediului!