Pe 25 martie, începând cu ora 11.00, s-a desfăşurat la sediul ADR Nord-Est din Piatra Neamţ, concursul pentru ocuparea postului vacant de director general al agenţiei. Doi candidați au intrat în cursa pentru șefia ADR, Vasile Asandei, respectiv Radu Lucian Stoide. Acesta din urmă nu s-a mai prezentat la concurs, astfel că Asandei a devenit noul director al agenției. Vechea conducere a ADR Nord-Est a fost decapitată în urma unei sentințe a Curții de Apel Bacău, care i-a condamnat la închisoare cu suspendare pe foștii șefi, Constantin Apostol și Gheorghe Harja. Aceștia și-au pierdut funcțiile în urma condamnării dispuse de instanța băcăuană, într-un dosar vizând obținerea, în mod fraudulos, de fonduri europene de către tipografia Inter Print.
Examenul s-a derulat pe parcursul a două ore şi a constat în analiza CV-ului, susţinerea proiectului de management şi interviu din tematica şi bibliografia de concurs. După desfăşurarea tuturor probelor, Comisia de concurs a deliberat şi l-a declarat admis pe Asandei. El este licenţiat în ştiinţe juridice al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Drept şi are un masterat în Medierea conflictelor în drept, la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti, este angajat al ADR Nord-Est din anul 2001 şi membru al echipei de management, în calitate de Director al Direcţiei Juridic şi Resurse Umane, din anul 2004.
Comisia de concurs a fos compusă din preşedinţii celor 6 consilii judeţene ale Regiunii Nord-Est (Cristian Adomniţei – CJ Iaşi, Constantin Iacoban – CJ Neamţ, Dragoş Benea – CJ Bacău, Gheorghe Sorescu – CJ Botoşani, Cătălin Nechifor – CJ Suceava şi Dumitru Buzatu – CJ Vaslui). S-a stabilit ca în data de 22 aprilie să aibă loc şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prilej cu care Comisia de concurs va înainta propunerea de numire în funcţia de Director general al ADR Nord-Est a lui Vasile Asandei.