Valentin Ivancea: „Amatorismul şi joaca de-a administrația în care s-au complăcut conducerile Primăriei şi Prefecturii au blocat nu doar bugetul oraşului, ci chiar oraşul în ansamblul său!”

0

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, a criticat in termeni duri conducerile Primariei si Prefecturii, dupa aparitia motivarii cu privire la procesul pierdut pe tema bugetului municipiului Bacau. Ivancea spune ca primarul Viziteu si prefectul Bulai au actionat cu rea credinta, blocand nu doar bugetul orasului Bacau, ci chiar intreg orasul :

„Motivarea hotărârii prin care Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea Prefecturii Bacău, vizând contestarea legalității HCL 111 (bugetul mun. Bacău aprobat de CL), arată ce se întâmplă atunci când politicianismul şi lozincile pun stăpânire pe normalitatea administrativă: de 3 luni de zile, implementarea bugetului legal aprobat de Consiliul Local Bacău este blocată de un litigiu plecat din ambiții nemăsurate şi necunoaşterea prevederilor legale incidente, aşa cum sunt ele consacrate de Codul Administrativ.De altfel, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, activitatea bugetară trece prin următoarele etape: Elaborarea proiectului de buget; Aprobarea bugetară; Execuția bugetară; Încheierea exercițiului bugetar.

În cazul bugetului municipiului Bacău s-a întâmplat tocmai pe dos decât prevede legea: ordonatorul de credite a făcut execuție bugetară fără să aibă un buget aprobat în prealabil, angajând cheltuieli fără aprobarea Consiliului Local al cărui plen e suveran în această privință. Ulterior, sub tot felul de prezumții paralele cu legea şi cu funcționarea administrației publice (ex. aleşii nu au voie să facă amendamente; s-a aprobat un „alt” buget etc), primarul a forțat mâna consilierilor locali cu o propunere de buget de natură să acopere practica neortodoxă a efectuării de plăți fără aprobarea CL.

Oare ce rost ar mai avea aprobarea bugetelor anuale, dacă ele pot fi cheltuite în neştire fără aprobarea prealabilă a forurilor deliberative? Ce utilitate mai au aleşii locali pe umerii cărora apasă legitimitatea votului democratic şi care sunt chemați să se pronunțe tocmai în chestiuni de oportunitate, aşa cum este – prin excelență – aprobarea bugetului local al UAT? Într-un comunicat din 29 aprilie 2021, am atras atenția – chiar în contextul în care prefectul Bulai anunța că va contesta în instanță şi bugetul județului (!) – că forul deliberativ este îndrituit să propună amendamente la proiectele de hotărâre şi că o eventuală acțiune a Prefecturii în instanță va produce consecințe ale căror urmări le resimt, astăzi, chiar locuitorii mun. Bacău: servicii publice de strictă necesitate lipsesc cu desăvârșire, disconfortul creat fiind major (salubrizare, dezinsecție, cosit iarbă etc); lucrările şi investițiile sunt blocate; proiecte pentru care am insistat – aşa cum e finalizarea pavilionului Spital Municipal – nu vor fi terminate în acest an, deşi valul 4 al pandemiei bate la uşă etc.

Din păcate, amatorismul şi joaca de-a administrația în care s-au complăcut conducerile Primăriei şi Prefecturii, care au acționat cu rea-credință şi în contra intereselor băcăuanilor, au blocat nu doar bugetul oraşului, ci chiar oraşul în ansamblul său!” a spus Valentin Ivancea

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.