Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a semnat un nou contract PNRR pentru proiectul EduShift, în valoare de 43.460.780,60 lei

0

Luni, 21 octombrie 2024, a fost semnat contractul între Ministerul Educaţiei şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, pentru implementarea proiectului EduShift: Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Proiectul este finanţat prin PNRR în cadrul Reformei 5. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației, Investiția 8. Program de formare la locul de muncă pentru personalul didactic. 

Proiectul Edushift îşi propune să participe la o schimbare semnificativă în modul în care se va realiza, în viitor, procesul educaţional din învăţământul preuniversitar. Această schimbare este necesară deoarece tehnologiile care sunt utilizate – inclusiv Inteligenţa Artificială – pot facilita predarea, învățarea, evaluarea, inovația, descoperirea talentelor, colaborarea și dezvoltarea personală a elevilor. 

Pentru realizarea acestor deziderate este însă esenţial ca profesorii să aibă la îndemână instrumentele potrivite. În cadrul proiectului Edushift, aceste instrumente vor fi prezentate, aprofundate şi utilizate pentru realizarea unor resurse educaţionale deschise.

Pentru realizarea acestui demers transformator, echipele de experţi, formatori şi mentori vor fi coordonate în cadrul parteneriatului format între Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, Casa Corpului Didactic Neamț, Casa Corpului Didactic Vaslui, Casa Corpului Didactic Botoșani şi Casa Corpului Didactic Brașov. Grupul ţintă al proiectului va fi format din 10.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar de stat, care provine cu precădere din ariile coordonate de aceste instituţii, dar nu numai. Unităţi de învăţământ din toate judeţele ţării (de la grădiniţe la colegii naţionale de prestigiu) s-au asociat proiectului EduShift, astfel încât comunităţile de învăţare vor beneficia de diversitate, de experienţe variate şi de un mediu stimulativ de formare.   

Programul de formare profesională în domeniul pedagogiei digitale va fi asigurat pe 3 niveluri de dificultate (începător, intermediar şi avansat), pentru fiecare dintre nivelurile de învățământ preuniversitar (educație timpurie, primar, gimnazial, liceal și postliceal) și pentru fiecare dintre cele 7 arii curriculare în parte: Limbă și comunicare, Matematică și Științe ale naturii, Om și societate, Arte, Educație Fizică și Sport, Tehnologii – Informatică, Consiliere și Orientare.

Obiectivul final al proiectului este aplicarea practică a competențelor digitale dobândite de cadrele didactice participante la formare în medii didactice reale. În plus, achiziția unor resurse digitale specifice, pentru şcolile din care fac parte participanţii la programul de formare, va reprezenta un pas important pentru realizarea tranziției la educația digitală. 

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.