În această dimineață, în urma unor apeluri la numărul de urgență 112, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a fost trimis în comuna Căiuți, sat Blidari, unde a fost semnalată prezența unui urs brun. Deși jandarmii ajunși la fața locului nu au reușit să găsească ursul, au desfășurat activități pentru asigurarea măsurilor de ordine și protecție a zonei.
Pentru a preveni posibilele apariții ale ursului în zonele locuite ale comunei, echipajul de jandarmi a continuat activitățile de verificare și monitorizare a zonelor apropiate.
„Le recomandăm cetățenilor ca în astfel de situații să apeleze numărul unic de urgență 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune propria viață în pericol, să își asigure animalele înainte de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător și să respecte recomandările forțelor de ordine. În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 81 din 21 iulie 2021, care stabilește metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor în intravilanul localităților, la fața locului a fost constituită o echipă de intervenție formată din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu.
Jandarmii băcăuani au fost solicitați prin apel la 112, de la începutul anului, de 58 de ori pentru a interveni în cazul apariției unor animale sălbatice a căror prezență a fost semnalată în preajma localităților, un număr 20 de apeluri fiind pentru apariția ursului brun, două pentru prezența unor căprioare și un apel pentru prezența unei vipere. De asemenea, alte 35 de apeluri la 112 au fost pentru a interveni pentru prezența unor câini agresivi.” au transmis jandarmii