Un tânăr din Bacău, drogat și fără permis, oprit cu focuri de armă de polițiștii din Brașov

0

Drogat și fără permis, un tânăr din Bacău a încercat să scape „ca-n filme” de un control de rutină a polițiștilor din Brașov. Incidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orelor 20.00, în cadrul unui control pe care polițiștii îl efectuau pentru prevenirea accidentelor rutiere.

În momentul în care a fost somat să oprească, tânărul în vârstă de 20 ani din comuna Răchitoasa, a ignorat complet semnalul și, mai mult decât atât, a încercat să scape de echipajele de poliție.

„După ce conducătorul auto urmărit a fost somat de mai multe ori să oprească, acesta a fost blocat de alte echipaje de poliție la iesirea din localitate, context în care polițiști au fost nevoiți să folosească și armamentul din dotare, executând focuri de averisment în plan vertical”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Braşov.” – informează IPJ Brașov

După reținere, s-a constatat că tânărul nu deținea permis de conducere, iar când a fost supus testului pentru detectarea consumului de substanțe interzise, rezultatele au indicat prezența substanței amfetamină în organismul său.

Bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în scopul stabilirii exacte a substanțelor psihoactive consumate.

sursă: brasovulmetropolitan.ro.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.