Un profesor născut în Bacău s-a apucat de curierat. Câți bani câștigă la liceu și cât ia din livrări

0

Pentru a face față cheltuielilor tot mai mari, un profesor de limbi străine, Dragoș Gheorghiță Jigău, originar din Valea lui Ion, județul Bacău, și-a înființat propria firmă de curierat. De mai mulți ani, Dragoș Jigău este stabilit în Sibiu.

Cadrul didactic susține că nu poate supraviețui doar din salariul de profesor, care se ridică la 3.500 de lei.

Jigău predă limba franceză și limba engleză la o școală din municipiul Sibiu și a povestit că leafa pe care o primește nu îi ajunge pentru acoperirea tuturor cheltuielilor lunare. Acesta este motivul pentru care a trebuit ca în timpul liber să fie și livrator de mâncare.

„Am un salariu net de 3.500 lei, bani cu care nu poți trăi, mai ales dacă ai o familie în care și soția e tot cadru didactic. Nu rezistăm. Noi am înființat acum două luni un PFA pe trei domenii de activitate – traduceri, meditații și curierat. Livrez mâncare în Sibiu. Acum, după aproape 10 ore de muncă, voi pleca mulțumit că am câștigat peste 300 de lei, dar voi pleca foarte amărât și foarte obosit”, a afirmat Dragoș Jigău pentru gandul.ro

Dacă s-ar axa doar pe curierat, profesorul ar putea câștiga 9.000 de lei pe lună, adică de aproape de trei ori mai mult decât salariul de profesor.

Gheorghiță Dragoș Jigău predă limba engleză și limba franceză la Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș”, din Săliște.

El este doar unul dintre miile de dascăli intrați în grevă în urmă cu trei săptămâni.

Un pachet de unt, de calitate medie, costă 20 de lei în supermarket. Ce să faci cu 8 lei în plus? Ce să cumperi? Nici măcar un bax de hârtie igienică nu cumperi cu acești bani!”, afirmă profesorul, aluzie la anunțul potrivit căruia cadrele didactice vor primi 8 lei în plus față de anul trecut pentru ziua de supraveghere la Examenele Naționale și Bacalaureat.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.