Un poliţist din cadrul IPJ Bacău a participat la „Paris-Brest-Paris”, cea mai cunoscută tură din ciclismul de anduranță mondial

0

Denumită şi monumentul turelor de anduranţă, competiția „Paris-Brest-Paris” presupune parcurgerea a 1200 de km în 90 de ore și este dedicată sportivilor amatori, care, pentru a putea participa trebuie să finalizeze brevetele de calificare omologate.
„Brevets de Randonneurs Mondiaux” au câte 200, 300, 400 şi 600 de km de parcurs și sunt organizate în mai multe ţări de către cluburile acceptate de Audax Club Parisien.

Astfel, un ofiţer din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, respectiv comisar de poliţie Berescu Daniel a reușit pe parcursul mai multor ani să obțină brevetele de calificare și a finalizat celebra cursă din Franța în 85 de ore.

„Sunt pasionat de ciclismul de anduranță și membru al Randoneurs România din anul 2019. Până în prezent am obținut de patru ori titlul de super randoneur și de trei ori ultra randoneur finalizând brevete începând de la 200 de km și până la 1200 de km în România și în mai multe țări din Europa.
Anul acesta am reușit să finalizez la Paris, poate cea mai râvnită competiție ciclistică dedicată amatorilor. Am parcurs cei 1200 de km în intervalul 20-24 august petrecând 51 de ore din totalul de 85, pe bicicletă, a mărturisit comisarul de poliție Berescu Daniel.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.