Tribunalul Bacău l-a condamnat pe Rusei Ioan Maricel la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită și fals intelectual.
În urma apelului declarat de apelantul-inculpat Rusei Ioan Maricel împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Bacău, la data de 4.10.2016, Curtea de Apel Bacău admite în parte apelul doar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei principale rezultante, reţine cauza spre rejudecare şi dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani, soluţia fiind definitivă.
Inculpatul Rusei Ioan Maricel, agent de poliție în cadrul Biroului de Poliție Rutieră al Poliției Municipiului Bacău, a primit suma de 200 de lei de la investigatorul sub acoperire autorizat în cauză, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru a nu-i ridica permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce. De asemenea, inculpatul a inserat în mod nereal în cuprinsul procesului-verbal de contravenție faptul că persoana sancționată nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere.
Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciului Judeţean Anticorupţie Bacău, în baza ordonanţelor de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, au efectuat acte procedurale care au stat la baza probării faptelor.
Un fost agent al Politiei Rutiere Bacau, condamnat la 3 ani si 2 luni de inchisoare cu executare pentru mita
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News