Un barbat de 46 de ani din judetul Bacau, cunoscut cu probleme psihice, si-a ucis cu o secure bunica. Barbatul este internat acum la psihiatrie, iar medicii trebuie sa stabileasca daca va raspunde sau nu pentru fapta sa.
Crima s-a petrecut in comuna Caiuti din judetul Bacau. Barbatul a divortat in urma cu cativa ani si a ajuns sa stea cu bunica sa, de 86 de ani.
Vecinii spun că suspectul a venit băut acasă şi a dat foc patului din camera în care locuia. În momentul în care bătrâna l-a certat, acesta s-a năpustit asupra femeii cu o secure. Fiica suspectului este cea care vorbea la telefon cu bătrâna în momentul în care s-a petrecut nenorocirea și a sunat la 112, însă echipajul medical nu a mai putut să o salveze.
Vecinii spun că bărbatul nu le făcea probleme, însă obişnuia să consume alcool şi atunci devenea violent cu cea care îl îngrijea.
Suspectul este acum internat în secţia de psihiatrie a spitalului din Bacău şi o comisie de specialişti trebuie să hotărască în ce măsură avea discernământ în momentul în care a ucis-o pe bătrână.
Sursa: ProTV