Un bacauan mutat in Bucuresti vrea sa “infecteze” orasul lui Bacovia cu microbul tangoului

0

Sub titulatura “Tango Social Club”, un bacauan mutat in Capitala de mai multi ani intentioneaza sa aclimatizeze in municipiul Bacau faimosul dans argentinian. Gilbert Iscu a infiintat clubul la inceputul lui noiembrie 2012, oferind cursuri de tango in Bacau pe final de saptamana (vinerea si sambata). “Infectat” de virusul dansului, Iscu a adunat deja in clubul sau 20 de bacauani pasionati de tango.  

Tangoul starneste pasiuni in atmosfera bacoviana a Bacaului. De aproape o luna, in oras a luat fiinta un club social ce-si propune sa promoveze dansul care a facut celebra Argentina pe toate meridianele lumii. Bazele clubului au fost puse de un bacauan mutat, de mai multi ani, in Bucuresti, dar care pe final de saptamana revine, cu regularitate, in orasul de bastina pentru a-i invata pe cei 20 de cursanti tainele faimosului dans. Gilbert Iscu spune ca, inca din 2006, a infiintat in Bucuresti un club de tango, dupa ce in prealabil a urmat cursurile unei scoli de profil. Am cautat pe internet si am gasit relativ usor, o scoala de tango argentinian.  Am mers la cursuri si dupa un an intreg intensiv (3-4 ori pe saptamana de cursuri si practica), m-am hotarat impreuna cu sotia mea si cu cel mai bun prieten sa incepem sa predam tango. Si ne-a iesit. Am infiintat in ianuarie 2006, Tangotangent (www.tangotangent.ro) care de-a lungul ultimilor 3 ani a devenit cea mai activa scoala si cel mai important club de tango argentinian din Romania”, a marturisit el. Iscu a mai spus ca „microbul” tangoului l-a infectat dupa 2-3 luni de frecventare a scolii, dar ca la inceput preocuparea de a deprinde tehnica dansului a fost pe primul plan.

Club infiintat dupa revederea de 20 de ani

de la terminarea clasei a XII-a

Iscu a mai declarat pentru Bacau.net ca ideea infiintarii „Tango Social Club” i-a venit dupa intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului, petrecuta in Bacau, in septembrie. “In primul rand ma leaga amintiri foarte frumoase de Bacau. Este orasul unde am facut liceul – George Bacovia intre 1988 si 1992. In al doilea rand sunt colegii de clasa (XIIB) cu care m-am revazut la intalnirea de 20 de ani, pe 14 septembrie la Bacau. Si dupa ce am dansat de la 18.00 la 2.00 de nu mai stiam de noi, le-am propus sa le predau o lectie de tango. Au fost de acord si pentru ca le-a placut ce-au vazut m-au incurajat si m-au sustinut sa vin sa predau tango si aici. In al treilea, si cel mai important rand – stiu ca in Bacau exista oameni la fel ca mine, care muncesc  mult si care au nevoie de momente de relaxare mentala la sfarsitul zilei sau saptamanii”, a povestit profesorul de tango.

Nucleul clubului – 20 de „aficionados”

Potrivit informatiilor furnizate de creatorul „Tango Social Club”, clubul este frecventat deja de 20 de pasionati, acestia participand la cursuri in mod regulat, la fiecare sfarsit de saptamana. Nucleul grupului s-a format deja – sunt mai mult de 20 de persoane care vin la cursuri regulat si care s-au regasit in tango. Ce au in comun acesti oameni? Sensibilitate, nevoie de liniste, dorinta de a se exprima, dorinta de a cunoaste oameni noi la fel ca ei, placere de a dansa si multe alte caltati umane. Majoritatea sunt angajati in companii serioase iar o alta parte importanta sunt antreprenori de succes care-si conduc propriile afaceri. Avem si cativa studenti plini de viatza si entuziasti”, a dezvaluit Gilbert Iscu.

Profesorul de tango a mai spus ca asistarea la cursuri este gratuita, ulterior costurile prezentei si participarii fiind de 10 RON/ora. Sesiunile de predare si practica insumeaza, intr-un weekend, 5 ore – 2 ore vinerea seara, de la 19 la 21 si 3 sambata dimineata, de la 10 la 13. Cursurile au loc in fiecare week-end, in cadrul cafenelei Café du Theatre din centrul Bacaului.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.