O servieta cu 8000 de lei si 3000 de euro a fost gasita la Judecatoria Bacau. Servieta a fost gasita de plutonierul Mihaela Roman si returnata proprietarului, un avocat bacauan.
Mihaela Roman a fost, marţi, în serviciul de supraveghere şi ordine publică la Judecătoria Bacău, ea observând, în jurul orei 12.00, că pe masa din holul central se află o servietă, unde nu mai era nicio persoană.
„Jandarmeriţa a identificat în interiorul acesteia o sumă importantă de bani (peste 3000 euro şi 8000 lei), dar şi documente personale şi juridice. După verificările documentelor găsite, a stabilit că servieta aparţinea unui avocat din Baroul Bacău, care a fost contactat pentru a confirma bunurile şi sumele de bani aflate în aceasta, acesta indicând cu exactitate conţinutul”, se arată într-un comuniocat al Jandarmeriei Române.
Ulterior, în prezenţa unui martor asistent, i-a fost predată servieta avocatului cu toţi banii, documentele şi celelalte bunuri aflate în ea.