Umbrarescu, cel mai „harnic” constructor dupa progresul facut pe Drumul Expres Craiova – Pitesti

0

Conform unui clasament realizat de economica.net, firmele constructorului Dorinel Umbrarescu ocupa prima pozitie dupa progresul realizat, in iulie, pe santierele de infrastructura rutiera. Umbrarescu conduce clasamentul datorita progresului facut pe drumul expres Craiova – Pitesti.

„Locul 1 în topul constructorilor de șosele de mare viteză este adjudecat pe luna iulie de grupul UMB. Firmele lui Umbrărescu au raportat un avans de 8 puncte procentuale pe tronsonul 3 al DEx12 Craiova – Pitești, care a ajuns astfel la un stadiu de 36%, potrivit datelor de pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).” noteaza economica.net

Pe a doua poziție se situează turcii de la Alsim Alarko, cu un progres de 4,68 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud). Gradul de execuție pe tronsonul dintre Vidra și Bragadiru a crescut la 63%.

Podiumul este completat de italienii de la WeBuild, cu un avans de 4,34 puncte procentuale la mega-podul de la Brăila, ce ar urma să fie inaugurat chiar anul acesta, conform estimărilor oficiale. Stadiul lucrărilor la acest proiect a ajuns la 76,37%.

Drum Expres Craiova – Pitești, tronson 3

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.