Potrivit Economedia, firmele lui Dorinel Umbrarescu au unda verde si pot incepe constructia pe lotul 4 din Autostrada de Centura Bucuresti Nord din 4 aprilie 2023.
Durata mare de la semnarea contractului și până la deschiderea șantierului se explică prin obligația predării unui studiu de mediu pe durata celor patru anotimpuri (SAE – Studiu de Evaluare Adecvată) zona Lacului și a Pădurii Cernica fiind arii protejate.
,,Termenul de începere a lucrărilor conform prevederilor contractuale este 4.04.2023. Monitorizarea factorilor de mediu a început în luna februarie 2021. În prezent, a fost aprobat PAC (n.r Proiect pentru Autorizația de Construire) și se află în curs de transmitere notificarea modificării proiectului către APM Ilfov.”-a transmis CNAIR.
Contractul a fost semnat in august 2020, iar termenul de realizare este de 30 de lunim din care 12 luni pentru proiectare si 18 pentru executie. În noiembrie 2021, CNAIR transmitea că UMB poate deschide șantierul ,, la sfârșitul anului 2022 după finalizare proiectării și emiterea Autorizației de Construire”. Lotul 4 are o lungime de 4,5 kilometri între A2 – Autostrada Soarelui şi DN 3 Pantelimon, iar valoarea lucrărilor este de 312 milioane lei. Cea mai importantă lucrare de artă va fi viaductul peste Lacul Cernica.