Secretarul din MT, Ionel Scrioșteanu, a precizat ca Umbrarescu va finaliza in august lotul 2 din Autostrada de Centura Bucuresti – A0 Nord. Potrivit lui, lotul de 19 kilometri cuprins între DN1/Corbeanca și DN2/Afumați va fi dat în trafic pe cea mai mare parte a sa, cu deschidere provizorie lângă Ștefănești.
„Sunt prezent pe șantierul Lotului 2 Nord al Autostrăzii Bucureștiului (A0), în zona nodului rutier A0 – A3. Pe acest lot din nordul Capitalei, se lucrează concomitent pe toate cele 11 pasaje și poduri, precum și pe toți cei 19 km”, transmite oficialul din Transporturi.
Potrivit lui, stadiul fizic al lucrărilor pentru acest lot al Autostrăzii Bucureștiului a trecut de 60%, iar mobilizarea celor 1000 oameni prezenți în șantier confirmă angajamentul constructorului UMB de a finaliza și de a da în trafic această lucrare înainte de termen, adică în luna august a acestui an. Lucrările pe acest lot din nordul Capitalei au început în luna august 2022, iar în vară se va putea circula pe cea mai mare parte din acesta, potrivit lui Scrioșteanu.
El a prezentat imagini și cu organizarea de șantier, unde sunt cazați cei 1.000 de muncitori. „În organizarea de șantier sunt amplasate containerele speciale în care dorm aproximativ 1.000 de oameni. Aici mănâncă, aici dorm. Trei săptămâni sunt prezenți în șantier și o săptămână merg acasă”, a explicat secretarul de stat.
Sursa: economica.net
sa tot avem astfel de firme in Romania