Există câteva trucuri prin care poţi scăpa de neplăcuta „misiune” de a curăţa geamurile de gheaţă în fiecare dimineaţă, cu nesuferita racletă.
În primul rând, trebuie să ştiţi că puteţi cumpăra, de la un magazin auto, folii speciale pentru a preveni îngheţarea geamurilor. În lipsa acestora, puteţi folosi însă şi o pătură groasă, peste care puteţi lipi o folie (pentru ca umezeala să nu treacă prin pătură).
În unele magazine de specialitate veţi găsi şi aşa-numitele huse de parbriz, care au aripioare ce pot fi prinse în portiere şi magneţi pentru a fixa husa pe capotă şi plafon. Atenţie! Aceste huse trebuie montate pe parbrizul uscat, iar, atunci când le daţi jos, trebuie scuturate foarte bine de zăpadă şi şterse cu o lavetă uscată.
Dacă nu ai folosit însă astfel de folii sau huse şi ai geamurilor îngheţate, cea mai simplă şi la îndemână metodă este ştergerea geamurilor cu oţet şi apă (soluţie în care punem trei părţi de oţet şi o parte de apă). După ce veţi aplica soluţia (cu ajutorul unei sticle cu pulverizator), va mai rămâne doar o mică pojghiţă de gheaţă, pe care ştergătoarele sau racleta ar trebui să o îndepărteze cu uşurinţă.
Dacă mirosul de oţet vă deranjează, puteţi folosi alcool tehnic. Cu acesta, dezgheţarea geamurilor este extrem de rapidă, iar cu doi litri de alcool tehnic (care costă circa 20 lei) puteţi trece fără probleme de o iarnă întreagă. Puteţi adaugă în pulverizatorul de alcool şi o picătură de detergent lichid de vase (nu puneţi mai mult pentru că va face multă spumă) pentru a preveni zgârierea geamurilor cu stergătoarele.
În comerţ, există şi soluţii anti-îngheţ pentru geamuri, însă soluţiile de mai sus funcţionează excelent, aşa că puteţi să aveţi încredere în ele.
Sursa: yahoo.com