Trimis in arestul IPJ, dupa ce a incalcat ordinul de protectie si s-a intors la sotie

0

La data de 02 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au constatat faptul că, un bărbat din localitate ar fi încălcat ordinul de protecţie emis împotriva sa, de către Judecătoria Bacău.

În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că, bărbatul, deși avea ordin de protecţie prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 50 de metri faţă de soția,  cei doi copii minori și de locuinţa acestora, a revenit la domiciliu.

         Față de bărbat a fost întocmit dosar penal în care este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie și amenințare, fiind reținut pentru 24 de ore.

         Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.