Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă noapte, pe DN 2L, în Cartier Crucea de Sus din Panciu – judetul Vrancea, soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei persoane. Potrivit unui comunicat al IPJ Vrancea, tragedia a fost cauzată de viteza excesivă.
Un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula pe direcția Străoane-Panciu, a pierdut controlul vehiculului, intrând în derapaj și pătrunzând pe contrasens. Mașina acestuia s-a izbit frontal de un alt autoturism condus de o tânără de aceeași vârstă, din Panciu.
Impactul a fost devastator: autoturismul condus de tânăr a luat foc, iar acesta și pasagera sa, o adolescentă de 17 ani, au fost găsiți carbonizați în mașină. În celălalt vehicul, trei persoane au fost rănite, dintre care una grav. Toate victimele au fost transportate la spital de echipaje medicale de la SAJ Vrancea.
Șoferița a fost testată pentru consum de alcool sau alte substanțe, rezultatele fiind negative. Poliția continuă cercetările într-un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.