În cadrul proiectului european, cod SMIS 147547, intitulat „you NEET education – Măsuri de educație de tip a doua șansă pentru tinerii NEETs din județul Bacău”, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, în calitate de beneficiar principal, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău, a reușit să reintegreze în sistemul de învățământ aproximativ 300 de tineri care au abandonat prematur școala.
Acești tineri au beneficiat de o serie de măsuri personalizate, precum și de un pachet integral de servicii de înaltă calitate, adaptate nevoilor lor. De asemenea, au primit sprijin pentru a finaliza ciclul de învățământ de bază, inclusiv învățământul primar sau cel secundar inferior, prin intermediul programului „A doua șansă” dezvoltat și furnizat în cadrul proiectului.
Sunt tineri cu vârsta cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 ani, înregistrați la AJOFM Bacău ca fiind în căutarea unui loc de muncă, dar cu fișe de ocupare din categoria „greu” și „foarte greu” ocupabili, care au reședința în special mediul rural/comunități dezavantajate sau sunt de etnie romă. Pe lângă participarea acestora la cursuri de educație și formare, echipa de implementare a proiectului le-a oferit și servicii de consiliere în carieră, consiliere psihologică, socială, de sănătate, astfel încât aceștia să poată fi reintegrați atât în educație, cât și pe piața muncii. Toate activitățile proiectului sunt gândite astfel încât să răspundă cât mai eficient nevoilor identificate ale beneficiarilor, care să ducă astfel la obținerea și chiar maximizarea rezultatelor vizate.
De asemenea, 28 de persoane din rândul absolvenților programelor pentru învățământ secundar inferior participă și la un stagiu de pregătire practică de 720 de ore, la finalizarea căruia vor primi și un certificat de calificare profesională de nivel 3, iar minimum 16 de tineri NEET sunt implicați în organizarea și livrarea prezentărilor în cadrul Caravanei ,,Ambasadorii NEETs”.
Pentru susținerea activităților educaționale, persoanele beneficiare primesc tablete și de un kit educațional format dintr-un rucsac complet echipat cu materialele didactice relevante. Totodată, peste 150 de persoane beneficiază de sesiuni de instruire pentru promovarea unui stil de viață sănătos (igienă orală și corporală), minimum 300 de persoane, de sesiuni de informare cu privire la efectele nocive ale consumului de droguri/alcool și circa 150 de tineri NEET sunt implicați în acțiuni variate, organizate în cadrul proiectului, prin care se promovează ideea de respect pentru diversitate, interculturalitate și multiculturalism.
Proiectul este în derulare încă din luna septembrie 2021 și se va finaliza la sfârșitul acestui an. Au beneficiat deja de toate aceste măsuri de educație și de integrare tineri NEET din municipiul Bacău, din orașul Buhuși, dar și din comunele Coțofănești, Căiuți, Berzunți, Parava, Buciumi, Ștefan cel Mare, și sunt încă implicați în diferite activități tineri NEET din municipiul Moinești, din comunele Valea Seacă, Valea lui Ion – Blăgești, alte grupe din Parava, satul Negoiești – Ștefan cel Mare, dar și din Buciumi, Coțofănești și Buhuși.
Proiectului „you NEET education – Măsuri de educație de tip a doua șansă pentru tinerii NEETs din județul Bacău” este parte a Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritara 2 – Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 4.847.361,46 lei, din care 4.120.25,26 lei contribuția UE și 112.842,27 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național.
Toate aceste rezultate au fost prezentate și într-o Conferință intermediară a proiectului, care a avut loc în data de 10 octombrie 2023, de la ora 14.00, pe Platforma Google Meet, unde au participat toți experții din proiect, reprezentanții unităților de învățământ care au semnat acorduri de colaborare, dar și directori de școli unde s-au derulat activitățile din acest program.