Teatrul Municipal „Bacovia” organizează, în zilele de 18 și 19 septembrie 2020, evenimentul „Teme și dileme în monodrama românească”, care deschide calendarul de acțiuni din programul „Tu și Teatrul”, al stagiunii 2020-2021.
Întrucât anul acesta contextul epidemiologic nu a mai permis, ediția a XXVI-a a Bacău Fest Monodrame nu s-a organizat. Însă, în cadrul evenimentului din 18 și 19 septembrie, va avea loc jurizarea textelor finaliste în Concursul de Dramaturgie „Valentin Nicolau”, ediția a VII-a.
Cu același prilej, va avea loc și prezentarea antologiei „Monodrame premiate” Bacău Fest Monodrame 2014-2019, un volum care cuprinde textele câștigătoare de la prima ediție, până la cea din 2019.
Evenimentul va include și spectacole-lectură, în interpretarea actorilor Teatrului Municipal „Bacovia” , coordonați de regizorul artistic Gheorghe Balint. Va fi prezent, în cele două zile, Juriul Bacău Fest Monodrame 2020 format din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor șef al Revistei ”Amfiteatru”, Maria Manolescu Borșa, dramaturg, câștigătoarea Concursului de Dramaturgie Monodramă 2019 și Doru Mareș, critic de teatru, secretar literar al teatrului.
Evenimentul va avea loc în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu”, fiind organizat în Grădina cu statui a instituției, în limita a 50 de locuri și cu respectarea normelor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
Intrarea este liberă.
”Teme și dileme în monodrama românească”
Bacău Fest Monodrame – septembrie, 2020
Concursul de Dramaturgie ”Valentin Nicolau” – a VII-a ediție
Vineri, 18 septembrie 2020, Grădina cu statui a Centrului de Cultură ”George Apostu”
Ora 17.00 – Prezentarea antologiei ”Monodrame premiate”. Bacău Fest Monodrame, 2014 – 2019 – Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului Municipal „Bacovia”
Ora 17.30 – Spectacole – lectură Bacău Fest Monodrame 2020
- ”Casa de dincolo de ocean”, de Andrei C. Șerban. Interpretează actorul Dumitru Rusu
- ”Exerciții psihotice de reparare a copilului”, de Andreea Radu. Interpretează actrița Bianca Babașa
- ”Hai să ne jucăm de-a viața!”, de Ana-Sorina Corneanu. Interpretează actrița Minodora Broscoi
Coordonator spectacole – lectură: regizorul Gheorghe Balint
Sâmbătă, 19 septembrie 2020, Grădina cu statui a Centrului de Cultură ”George Apostu”
Ora 11.00 – Spectacole – lectură Bacău Fest Monodrame 2020
- ”Între noi vinul și imperceptibila accelerare a sângelui”, de Edith Negulici. Interpretează actrițele Firuța Apetrei, Nela Zare, Simona Nica
- ”Sufletul pereche”, de Petre Barbu. Interpretează actorii Ștefan Ionescu, Matei Bogdan, Eduard Burghelea.
- ”Omul de ceață”, de Emil Cătălin Neghină. Interpretează actorii Ștefan Huluba, Bogdan Buzdugan, Vlad Nicolici.
Coordonator spectacole – lectură: regizorul Gheorghe Balint
Ora 12.45 – Colocviu ”Teme și dileme în monodrama românească”
Invitați:
– Juriul Bacău Fest Monodrame 2020 – Concursul de Dramaturgie: Monica Andronescu – critic de teatru, redactor șef – Revista ”Amfiteatru”, Maria Manolescu Borșa, dramaturg, câștigătoarea Concursului de Dramaturgie Monodramă 2019, Doru Mareș, critic de teatru, secretar literar al Teatrului Municipal ”Bacovia”
– Carmen Mihalache, critic de teatru, director al Revistei ”Ateneu”
– Sorin Militaru, Octavian Jighirgiu, Gheorghe Balint, Irina Crăiță – Mândră – regizori
– Actorii Teatrului Municipal ”Bacovia”
Un eveniment* organizat de Teatrul Municipal ”Bacovia”
Instituție parteneră: Centrul de Cultură ”George Apostu”
*Acces gratuit, în limita locurilor disponibile (50 locuri), și cu păstrarea normelor sanitare de prevenire a răspândirii virusului Covid – 19.
Teatrul Municipal „Bacovia” este o instituție finanțată de Consiliul Local și de Primăria Municipiului Bacău
Manager Teatrul Municipal ”Bacovia”: Eliza Noemi Judeu