Taxiurile din zona Aeroportului din Bacau, verificate de politisti

0

Poliţiştii de la transporturi au acționat în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea legalități activității de taximetrie. În două ore, polițiștii au depistat 29 de abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și desfășurarea activității de taximetrie.

La data de 5 mai a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.

Poliţiştii au verificat 123 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.288 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 27 au fost pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice și 2 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

De asemenea, pe parcursul activităților desfășurate, poliţiştii au retras 4 certificate de înmatriculare.

Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.