Taximetristii din zona Aeroportului Bacau au fost verificati de politisti

0

Poliţiştii au acționat pentru verificarea legalități activității de taximetrie în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi.

În doar 2 ore, au fost verificate aproape 100 de autoturisme, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie, iar un permis a fost reținut.

La data de 20 septembrie a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite.

În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii de la transporturi au verificat 97 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale.

Dintre sancţiunile aplicate, 41 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 2 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 5 pentru alte abateri.

De asemenea, pe parcursul activităților desfășurate, a fost dispusă și o măsură complementară de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.