„Tata urs” a parasit definitiv ceata de ursi din Comanesti : „A plecat dintre noi unul din cei mai renumiți ursari de pe valea Trotușului”

0

Daniel Nicodim, „tatal ursilor” din Comanesti a incetat din viata. Anuntul a fost facut pe pagina de Facebook @Ursul de la Leorda-Comanesti:

„Astăzi a plecat dintre noi unul din cei mai renumiți ursari de pe valea Trotușului, Daniel Nicodim. Suntem profund îndurerați de această pierdere, practic dispare o parte din tradiția noastră. Noi îi vom păstra vie amintirea prin ducerea tradiției mai departe. Sincere condoleanțe familiei! Drum lin ” TATA URS”!”

Daniel a pierdut lupta cu o boala necrutatoare care este din ce in ce mai raspandita printre noi ( cancer) :

Când cunoști un om care poate mișca oameni, îi atribui putere, peste puterea unui om și viață, mai mult decât câți ani de viață poate avea un om. Nu e așa și constatăm asta și ne copleșește tristețea. Daniel Nicodim mișca oamenii, îi făcea să-l urmeze, își deschidea casa și o făcea casă pentru prieteni și necunoscuți. Acum a plecat să miște poate cealaltă lume. A plecat cu inima frântă de pierderea unui părinte și acum cei doi urși se însoțesc în ceruri. Își fac acolo în ceruri ceata lor, tot a Urșilor din Asău, din toți cei care s-au știut și au împărtășit aceleași bucurii și tristeți. Ceea ce a făcut Daniel aici în comună, în județ, în țară, în afara ei rămâne, așa cum a rămas și ce a făcut nea Gabi, tatăl lui. Ne-au îmbogățit viața și ne-au legat de strămoși și de pământul acesta până acum și acum mai fac o punte până în cer. Domnul să te odihnească Daniel Nicodim, alături de el și de părintele tău! Ai mers în locul în care bune și rele se numără și apoi e… veșnicia. Îți mulțumim pentru că ai păstrat vie tradiția, ne-om strădui să păstrăm și noi ce ai iubit mai mult, ca sfântă datorie față de cei de au fost, sunt și vor fi aici în colțul nostru de Rai, Asăul”, au transmis apropiații lui Daniel Nicodim.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.