Tanar de 25 de ani din Bacau, maistru militar la o unitate, obligat sa presteze munca in folosul comunitatii pentru ca a furat un bec

19

Un tanar de 25 de ani din Bacau, maistru la o unitate militara, a fost obligat de judecatori sa presteze munca in folosul comunitatii dupa ce a furat un bec. Acesta a fost prins intr-un supermarket, unde facea cumparaturi impreuna cu logodnica sa. Agentii de paza l-au dat pe mana politiei. Ancheta a fost preluata de Parchetul Militar Iasi.

Procurorii l-au trimis in judecata, iar judecatorii l-au pedepsit cu 60 de ore de munca in folosul comunitatii.

Tânărul de 25 de ani nu a îndeplinit obligația impusă de instanță, astfel că dosarul lui a ajuns din nou în atenția magistraților. În urma celor întâmplate, militarul a fost suspendat din funcție de conducerea unității militare din Bacău unde activa. S-a reținut că tânărul nu a respectat regulile de conduită și a prejudiciat imaginea structurii militare din care făcea parte.Maistrul militar riscă acum să fie și dat afară pentru că o condamnare într-un dosar penal atrage automat  desfacerea contractului de muncă.În prezent, tânărul de 25 de ani este anchetat disciplinar de Forțele Aeriene Române, care vor decide dacă îi vor aplica o sancțiune disciplinară sau îl vor da afară din armată.” precizeaza jurnalistii de la Adevarul

Sursa: adevarul.ro

19 COMENTARII

  1. Oricum aceste articole sunt comandate (chiar dacă sunt reale) de mizeriile ce ne guvernează cu scopul de a discredita armate,SRI, etc, de a ne lua ochii de la furtul lor care este infinit mai mare decât așa numitele de ei pensii speciale care ar salva țara de mizeria in care ne-au îngropat. …

  2. Demnitatea si onoarea militara nu recomanda asemenea comportamente. Tipul asta cu becul (sustras, a se intelege „sparlit”) nu are ce cauta in structurile M.Ap.N.!!! Locul lui este in alta parte, printre borfasi. „Felicitari” alora care l-au impins de la spate sa urmeze o cariera militara.

  3. Sunt buni militarii străini ținuți pe cheltuiala tarii cu mulți bani , care fac cam ce vor la noi fiind implicati in răpirea fetelor?

  4. Dar ăilalți care fură miliarde, câtă pedeapsă ar trebui să facă? Numai că justiția nu se ocupă de tunurile de miliarde,pt.ca nu cunosc matematică!Ce ar fi să calculeze valoarea dată ăstuia,de 4 lei,cu pedeapsa primită,pe lângă jegoșii care au devastat țara? Și atunci pt trădători din justiție e mai simplu să le dea cu suspendare,dar știu ei de ce,pt că au și ei partea leului.

  5. Jusitia „si-a facut datoria” sa aiba si ei o realizare. Oricum procurorii militari se cam bat de musca pe niste salarii si pensii de invidiat. Siktir!

  6. Un bec bănuiesc tip led că cele cu filament nu mai sunt…costa de la 4 lei spre 8…10 lei. Este absurd să condamni pe cineva pentru asa o sumă sa distrugi viața cuiva inclusiv pierderea serviciului. Deci in rest cei care au prejudiciat statul su sute de mii euro sau milioane nu au mai nimic…a mai fost un caz a unui conductor tren prins cu mită de 1 leu acum câțiva ani…deci nu a ieșit un leu la controlul efectuat asupra lui în gestiune..eu zic că comentariile sunt de prisos.

    • Da il distrugi pentru ca e militar si fura. Merita pedeapsa mai mare decat un civil care fura. Aia care fura nu sunt prinsi nicaieri in lunea adta. Nu poate sa scape ala hotul mic pt ca nu-l poti prinde pe hotul ala mare.

  7. Sigur ajunge ministru.Are talent.Are hoția în sânge și cel mai important…..nu-și asumă greșeală.La următoarele alegeri e pe listele unui mare partid.

  8. Avem deputați cu dosare penale și dosare pe rol . Aici sper sa reflecte cat de bine sunt plătiți militari români mă refer de la Capitan în jos . Au mărit salariile după bunul plac al lor în coeficienți de aia sau ajuns la praguri nesimțite la cei de la colonel în sus . Suntem de râsul lumii. Păcat

  9. „Cine fura azi un ou”, mâine e un bou, pentru ca este prins si îl judeca instanță de judecată. Dacă dai un „tun” de câteva miliarde (minim 250), ești protejat ca ai ce sa împărți.
    „Sa trăim bine” in „România bine educată” într-o „țară eșuată” unde salariul minimum garantat este asigurat prin grija „feudalilor” capitaliști care ne conduc ( fii, nepoții, strănepoții și neamul de sânge al vechilor nomenclaturiști/ burghezi feudali de la Cuza până în zilele noastre).

  10. Când(nu mult timp înainte)se spunea că se va pleca masiv din armată, datorită incertitudinii de zi cu zi, civilii râdeau.Se va vedea în câțiva anișori calitatea celor rămași în sistem.Mai bine plătiți mii de euro zilnic militarilor străini care să ne,, apere”…,, Succesuri”, deștepților!

  11. Bine că alții, șefii din Romania au distrus țara și sunt promovați de MĂREAȚA justiție Română,acest eveniment este doar un exemplu de ce mizerabili este condusă această țară și de ce românii pleacă din țară, paraziti cu diplome pe care în lume nu-i „” caca nessuno „” javre!

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.