La data de 02.05.2014 poliţiştii Postului de Poliţie Odobeşti au fost sesizaţi de o femeie de 56 de ani, din comună, despre faptul că în jurul orei 21.30 a fost victima unei infracţiuni de viol, comisă de un tânăr de 21 de ani, din aceeaşi localitate.
Din cercetări, poliţiştii au constatat că tânărul în cauză a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate şi a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinţei ei.
După eveniment, ginerele femeii s-a deplasat la locuinţa tânărului pentru a-i cere socoteală și a fost agresat de către bănuit, care ulterior a părăsit domiciliul.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale.
În urma activităţilor complexe de căutare desfăşurate de poliţişti, tânărul a fost depistat la data de 03 mai a.c. şi reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Bacău.
Pe numele lui s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe, iar Judecătoria Bacău a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.