Tanar aflat sub control judiciar pentru ca a condus fara permis, prins din nou la volan prin judetul Bacau

0

La data de 01 mai a.c., în jurul orei 02.00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Onești a depistat în trafic, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Buciumi.

        În urma verificarilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ulterior, tânărul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanţă, pentru 24 ore și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

         S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 16 august 2022, tânărul în cauză a fost reținut de polițiștii oneșteni după ce ar fi condus un autoturism fără permis de conducere, iar în prezent se afla sub măsura controlului judiciar.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.