Marți, 14 februarie, a fost avizat, în cadrul Comisiei de dialog social, cu acordul tuturor celor prezenți, Proiectul de Ordin al ministrului educației privind structura anului școlar 2023-2024, în forma pusă în dezbatere publică.
Singura modificare vizează desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde”, care se pot derula până pe 26 aprilie 2024.
Ordinul prevede:
– Durata cursurilor: 36 de săptămâni
– Data începerii cursurilor: 11 septembrie 2023
– Data încheierii cursurilor: 21 iunie 2024
– Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
Decizia ca și anul școlar următor să se structureze în intervale de cursuri și intervale de vacanță este fundamentată, pe de o parte, pe importanța asigurării ritmicității în cadrul procesului instructiv-educativ, pe de altă parte, pe imposibilitatea unei evaluări relevante a impactului actualei forme de organizare, înainte de încheierea unui an școlar.