Strada Milcov asfaltata cu sacul si lopata

0

Problemele cu asfaltarea strazii Milcov par a fi nesfarsite. Astazi, asistam la un nou episod care intrece orice imaginatie. Cativa lucratori de la primarie, inarmati cu saci de bitum si lopeti, s-au apucat de „carpit” gropile vesnicului „santier Milcov”.

Contractul privind modernizarea străzii Milcov a fost atribuit de Primăria Bacău către finalul lui 2013, câștigătorul licitației fiind un consorțiu de firme condus de societatea IMROM din Roman. Asocierea a câștigat contractul cu o ofertă de doar 15,86 milioane lei, în condițiile în care lucrarea a fost estimată de municipalitatea Bacău la peste 23 milioane lei. Potrivit unui comunicat dat publicității de Primăria Bacău în mai 2015, din contract au mai rămas de executat în jurul a 40 la sută din lucrări. În iulie, constructorul IMROM și conducerea municipalității au convenit rezilierea contractului.

Intrucat s-au pierdut banii europeni, strada Milcov va fi finantata de bugetul local. Pentru finalizarea strazii mai sunt necesare 2 milioane de euro. Mai mult decat atat, la acest proiect a aparut si un dosar DNA. Procurorii investighează mai multe infracțiuni în relație cu folosirea fondurilor europene, între acestea numărându-se și un posibil fals comis la constituirea garanției de bună execuție de către executantul lucrării, societatea IMROM din Roman.

milcov (1)

milcov (2)

milcov (5)

milcov (4)

milcov (3)

Sursa foto : Ionut

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.