Ștefan „Pinalti”, urmărit penal. Edilul a fost lucrat de DNA și SRI

1

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de GHEORGHE ȘTEFAN, primarul municipiului Piatra-Neamț și președinte al organizației locale a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite;
– folosire a influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, începând cu anul 2009, Gheorghe Ștefan a administrat în fapt, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuși, care au acceptat să figureze formal ca asociați și administratori. SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) a încheiat și a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiți clienți și a achiziționat, de la o serie de furnizori, bunuri și servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerț, implicând circulația banilor. Aceste operațiuni financiare ca acte de comerț, în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ștefan, sunt incompatibile cu funcția pe care o deținea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamț și sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite.

Pentru a-și asigura o parte din aceste sume (cele rezultate din contractele încheiate de SC Strong Montaj SA cu autoritățile contractante, comune din județul Neamț: Tazlău, Gherăești și Drăgănești, care se bucurau de finanțare din partea bugetului de stat conform HG 577/1997), Gheorghe Ștefan, deținătorul unei funcții de conducere în cadrul unui partid politic a folosit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, influența sa în relația cu funcționari publici din cadrul unor instituții.

Este de precizat că necesarul de fonduri bănești de la bugetul de stat pentru finanțarea lucrărilor de alimentare cu apă a comunelor, lucrări acceptate în programul prevăzut în HG 577/1997 era evaluat anual de consiliile județene, după consultarea autorităților contractante locale. Propunerea de finanțare se trimitea MDRT, care comunica valoarea anuală a fondurilor alocate (de regulă insuficiente pentru a acoperi necesarul).

Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către consiliul județean. Listele cu modul de distribuire a banilor, pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT, iar după aprobarea listelor, se făcea plata.

Pentru a controla modul de repartizare a banilor alocați de la bugetul de stat, Gheorghe Ștefan a susținut o anumită persoană să ocupe funcția de consilier personal al președintelui Consiliului Județean Neamț. În afara atribuțiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ștefan.

În această modalitate, Gheorghe Ștefan a reușit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcționeze sume de bani, în special către acele autorități publice locale care aveau încheiate contracte cu asocieri din care făcea parte chiar SC Strong Montaj SA.

Prin urmare, folosindu-se de influența sa, legată de funcția de conducere deținută în cadrul unui partid, suspectul Gheorghe Ștefan a asigurat finanțarea lucrărilor executate de societatea comercială care-i aparținea și pe care o administra în fapt. La data de 28 mai 2014, lui Gheorghe Ștefan i s-au adus la cunoștință calitatea de suspect și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

*Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 COMENTARIU

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.