Statia de demanganizare a fost finalizata. Investitia de aproape 8 milioane de euro utilizeaza o tehnologie de tratare a apei unica in tara, pe baza de oxigen

0

Lucrarile la statia de demanganizare din Gheraiesti au luat sfarsit. Receptia Statiei de demanganizare de la Gheraiesti si a celor aproximativ 90 de puturi de captare apa reabilitate in fronturile Gheraiesti, Margineni si Hemeius este in derulare, in contextul incheierii respectivelor lucrari, finantate prin aplicatia POIM implementata la nivelul judetului Bacau. Valoarea totala a investitiei se ridica la 7,5 milioane euro, din care 6,5 milioane euro au fost deja decontate din fonduri europene.

Statia de demanganizare face parte integranta cu proiectul „Rezerva de apa” a municipiului Bacau. Investitia utilizeaza o tehnologie de tratare a apei unica in tara, pe baza de oxigen, spre deosebire de cele existente („clasice”), care folosesc tratamentul cu substante chimice. Pana la realizeaza unei conducte de legatura, investitia va livra apa doar pentru 10% din populatia municipiului Bacau – cartierul Gheraiesti, Serbanesti, strada Stefan cel Mare ( pe partea cu Arena mall ) si o parte din strada Milcov.

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, a prezentat stadiul tuturor investitiilor care fac parte din proiectul major pe apa-canal din POIM – in valoare de aproape 500 de milioane de euro:

„Situația la zi se prezintă în felul următor: un contract este finalizat, iar 2 contracte sunt în execuție lucrări; 2 contracte se află în licitație, în procedură de evaluare a ofertelor; pentru 7 contracte au fost lansate proceduri de achiziție publică (sau sunt în curs de lansare) în sistemul public SICAP; alte 9 contracte de lucrări urmează să fie scoase la licitație, după implementarea recomandărilor formulate de Jaspers, consultantul agreat al Comisiei Europene.

Aplicația are o valoare totală de peste 470 milioane euro și vizează, între altele, reabilitarea a 100 km de rețele de apă potabilă, execuția a 70 km de conducte de aducțiune, extinderea cu peste 370 de km a rețelei de apă potabilă, precum și construirea a peste 580 km rețea de canalizare. 41 de unități administrativ-teritoriale din județul Bacău, între care și municipiul de reședință, beneficiază de investițiile cuprinse în aplicația POIM. După cum lesne se poate observa, în anul scurs de la semnarea contractului de finanțare am făcut progrese importante, concretizate atât în finalizarea lucrărilor la stația de demanganizare, cât și la semnarea contractului de execuție a lucrărilor pentru înlocuirea tronsonului de conductă Stejaru – Bacău (20 km).” a precizat Valentin Ivancea

Europarlamentarul Dragos Benea a vorbit si despre scumpirile in lant la materiale de constructie sau energie care ingreuneaza licitatiile si ii fac pe unii constructori sa evite proiectele.

De asemenea, europarlamentarul il acuza pe primarul Viziteu ca impiedica invetitiile pentru oras – inlocuirea tronsonului Stejaru – Bacau – prin neefectuarea exproprierilor :

Scumpirile în lanț la materialele de construcție şi energie – care, în 2019, la data elaborării proiectelor tehnice aferente aplicației erau imposibil de prevăzut – complică şi mai mult ecuația punerii în operă a acestor bani europeni, vitali pentru rezolvarea problemelor de utilități din județ. Am reuşit să stabilizăm operatorul CRAB care, „mulțumită” echipelor anterioare de management, ajunsese un elefant cu picioare de lut, supus – în ultimii 2-3 ani – unor şicane administrative & tiruri politice ticăloase.

S-au întâmplat şi în mandatul trecut, când Primăria Bacău, de ex, a întârziat nepermis avansarea către CRAB a listei cu investiții prioritare, trenând depunerea aplicației; se întâmplă şi acum când, cu Viziteu la conducere, municipalitatea împiedică înlocuirea tronsonului de conductă Stejaru – Bacău, prin neefectuarea la timp a exproprierilor pe care CRAB le-a solicitat de acum jumătate de an, fără a primi vreun răspuns de la Primărie. Cei care cred că-şi pot justifica public propriile eşecuri, atacându-i pe cei care chiar muncesc pe aplicația POIM sau lovind în conducerea CRAB, se înşală amarnic, iluzionându-se că prin astfel de manopere pot ascunde – la nesfârşit – gunoiul sub preş şi abate atenția băcăuanilor de la propriile lor nerealizări.” a declarat Dragos Benea

Contractul la statia de demanganizare a costat 37,4 milioane de lei si a fost executat de SC STRABAG SRL. Durata contractului este de 59 luni din care 5 luni – proiectare, 18 luni – executie si 36 luni garantia lucrarilor.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.