Vasile Costea, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului din Ministerul Apărării Naţionale i-a vizitat vineri pe locotenent-comandorul Petru Pricop şi caporalul Doru Nănescu, internaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) şi pe căpitanul Cătălin Balmuş, internat la Spitalul Clinic de Urgenţă (SCU) Floreasca, răniţi în accidentul aviatic din judeţul Bacău, potrivit unui comunicat al MApN. Comisia medicală multidisciplinară de la SUUMC a prezentat starea celor doi pacienţi aflaţi în supravegherea clinică a medicilor militari, precum şi prognoze privind potenţialul de evoluţie a stării de sănătate.
Locotenent-comandorul Petru Pricop şi caporalul Doru Nănescu au fost preluaţi în cursul serii trecute de către SUUMC cu diagnostice specifice traumelor suferite pe timpul accidentului aviatic, respectiv politraumatisme, arsuri şi plăgi multiple. După realizarea tratamentelor şi a intervenţiilor chirurgicale necesare, cei doi pacienţi au fost transferaţi în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI), unde sunt în stare stabilă, echilibraţi hemodinamic şi respirator, conştienţi, cu un prognostic evolutiv favorabil, se precizează în comunicat. Căpitanul Cătălin Balmuş, internat în Secţia de Terapie Intensivă a SCU Floreasca, a fost operat în cursul nopţii trecute, imediat după sosire. Ofiţerul a fost evaluat, în cursul acestei dimineţi, de către o comisie pluridisciplinară a spitalului, este în stare stabilă,având un prognostic evolutiv rezervat, se mai arată în comunicat.