Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene care gestionează proiecte din fonduri externe nerambursabile vor primi un spor majorat la 50% de la 25%, a anunţat marţi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, la finalul şedinţei de Guvern.
Marcel Boloş a explicat că era nefiresc ca primarul care răspunde în primărie de tot ce înseamnă portofoliul de proiecte europene să primească mai puţin decât subordonaţii pe care îi are în subordine.
El a menţionat că aceştia au în momentul de faţă 5.600 de contracte care se gestionează la nivelul autorităţilor locale şi valoarea acestor contracte este de 11 miliarde de euro.
În şedinţa de marţi a Executivului a fost aprobat un proiect de Ordonanţă de modificare a Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin care se majorează cu până la 50% indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă.