Spitalul Judetean Bacau va depunde o cerere de finantare europeana pentru decontarea echipamentelor și materialelor utilizate în combaterea pandemiei Covid19 :
„Prin Decizia nr. 712 din 23 aprilie 2020, managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a constituit la nivelul unității medicale echipa de implementare a proiectului vizând OS 9.1 – Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid19, Axa Prioritară 9 din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
În contextul modificărilor survenite în gestionarea fondurilor europene, în sensul posibilității decontării cheltuielilor cauzate de pandemia Covid19 din fonduri europene, SJU Bacău vizează obținerea de finanțare nerambursabilă, prin intermediul programului amintit, pentru decontarea de echipamente și materiale, cum ar fi aparat RT – PCR de testare a Covid19, materiale și echipamente de protecție a personalului medical etc.
Precizăm că apelul de proiecte, conform Ghidului solicitantului aferent Axei Prioritare 9 – „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de Covid19”, va fi deschis la 15 mai 2020 (ora 10.00), SJU Bacău având în pregătire, la acest moment, depunerea aplicației și a cererii de finanțare.
De asemenea, vă aducem la cunoștință că DSP Bacău a avizat favorabil, cu promptitudine, în data de 27 aprilie 2020, laboratorul pentru testarea – diagnosticarea infecției cu Covid19, în contextul recepționării echipamentului la 23 aprilie 2020 și a finalizării lucrărilor de amenajare a laboratorului pe parcursul ultimelor zile.
În acest context, în cursul zilei de joi – 30 aprilie – furnizorul aparatului RT – PCR va deplasa la sediul SJU Bacău o echipă tehnică în vederea operaționalizării laboratorului menționat și realizării testelor de probă, pași esențial a fi parcurși înainte de punerea în funcțiune a laboratorului.” se arata intr-un comunicat SJU Bacau