Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși a făcut un pas important către modernizarea și extinderea infrastructurii sale, prin depunerea solicitării pentru obținerea avizului de oportunitate din partea Ministerului Sănătății. Acest aviz reprezintă primul pas în cadrul Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, marcând începutul „celui mai ambițios proiect” de dezvoltare din istoria spitalului.
Cu scopul de a îmbunătăți serviciile medicale și de a crește gradul de satisfacție al pacienților, proiectul propune o serie de investiții semnificative, menite să extindă și să modernizeze diferite secții ale spitalului.
Printre principalele obiective ale proiectului se numără:
- Extinderea Compartimentului de Primiri Urgențe
- Extinderea cu încă o sală de operații și amenajarea Blocului Operator
- Extinderea și amenajarea Serviciului de primire-internare a bolnavilor, unitate de externare
- Construirea, la sediul principal al spitalului, a secției de Boli Infecțioase, spitalizare de zi boli infecțioase și cabinet consultații cu circuitele aferente, conform legislației sanitare în vigoare
- Reabilitare compartiment ATI-UTS
- Sistem de transport probe de sânge și documente vid/capsulă
- Sistem de transport analize medicale tip dronă de la secțiile exterioare
- Clădire nouă pentru arhivă
- Sistem de climatizare la nivelul întregului spital
- Dotarea cu aparatură și echipamente medicale specifice fiecărei structuri din cadrul unității sanitare
- Reabilitarea laboratorului de anatomie patologică, prosecturii, clădirea fostei centrale termice, blocului alimentar central, spălătoriei, clădirii cu spații tehnice, stației de transformare, clădirii care deservește personalul de pază de la intrarea în incinta unității, vestiarele pentru personal
- Amenajarea curții cu dotări specifice
- Instalarea de panouri fotovoltaice și pompe de căldură
- Clădire nouă pentru personalul administrativ (legată de clădirea de arhivă)
- Perimetru de protecție spital (gard) cu control acces la poartă (barieră)
- Reamenajarea parcărilor cu sistem de încărcare pentru mașini electrice
- Refacerea sistemului de iluminat exterior
- Asigurarea infrastructurii necesare actualizării Autorizației de Securitate la Incendiu.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News
Felicitari dnului Poiana!