După ani întregi de risipă a bugetului municipalității, conducerea Primăriei Bacău schimbă foaia în privința sponsorizărilor oferite prin intermediul Legii 350/2005. În cadrul unei dezbateri publice desfășurată luni la Centrul de Afaceri și Expoziții, viceprimarul Radu Ababei a anunțat mai multe modificări în regulamentul de acordare a sponsorizărilor, acestea echivalând cu îngreunarea modului în care asociațiile și fundațiile din Bacău vor obține mult doritele finanțări în 2015. Schimbările – dictate în mare parte de un control al Curții de Conturi, ce a evidențiat nereguli cu duiumul în cheltuirea banului public – i-au nemulțumit pe reprezentanții asociațiilor prezenți la dezbatere. Printre cei mai vocali critici s-a dovedit chiar Florin Grapă, antrenor de numele căruia se leagă performanțele echipei de volei feminin Știința Bacău, multiplă campioană națională. „Sifonarea” banului public în ultimii ani, concretizată în finanțarea unor fundații, cluburi și asociații fantomatice, fără sportivi și performanțe, se răsfrânge în 2015 asupra sportului de performanță, sponsorizările pe acest domeniu fiind limitate din start la maxim 2 milioane lei/proiect, mult sub necesarul de finanțare în cazul echipelor care fac cu adevărat performanță.
Radu Ababei a anunțat principalele modificări în fața unei asistențe formată din reprezentanții celor mai importante asociații și fundații, precum și a clerului din Bacău. Numeroși preoți reprezentând parohii ortodoxe și catolice, așa-numitele „culte”, s-au îmbulzit la Centrul de Afaceri pentru a asista la dezbaterea publică pe seama sponsorizărilor la Legea 350. Pus să scoată castanele din foc, viceprimarul Ababei s-a prevalat de Curtea de Conturi, „sperietoarea” în cazul cheltuirii fondurilor publice. Instituția a efectuat un amplu control tematic la Primăria Bacău, în urma căruia s-au constatat mai multe nereguli în privința sponsorizărilor și finanțărilor acordate de municipalitate mai multor fundații și asociații.
„Modificările acestui regulament au în vedere amendamentele formulate de Curtea de Conturi. Legea 350 nu este o obligație pentru Consiliul Local, ci un sprijin pe care CL îl acordă ONG-urilor și asociațiilor din Bacău. Granturile vor fi acordate pe principiul de totul sau nimic. Ori solicitantul respectă ghidul și proiectul său este eligibil, ori dacă nu se încadrează în sumă dă banii înapoi”, a afirmat viceprimarul Ababei.
Cofinanțări crescute, sponsorizări limitate
Cele mai substanțiale modificări afectează domeniile sport și culte, care primeau – de obicei – cele mai consistente sponsorizări, de ordinul milioanelor de euro/an. La domeniul sport, municipalitatea a propus majorarea cofinanțării pe care trebuie să o asigure solicitanții sponsorizărilor (asociațiile) de la 10 la 25 la sută, concomitent cu plafonarea, la 2 milioane lei, a sponsorizărilor acordate pentru sportul de performanță. Limitarea coincide cu perspectiva dispariției unor echipe ce activează, în prezent, în ligile naționale, așa cum ar fi echipa de handbal masculin Știința Bacău, aflată într-un evident impas financiar.
La capitolul „culte”, modificările vizează limitarea sponsorizărilor la 100.000 lei/proiect și creșterea cofinanțării de la 10 la sută la 50 la sută, majorare ce a nemulțumit în mod vădit reprezentanții clerului prezenți la dezbaterea publică de la Centrul de Afaceri. Primăria nu mai dorește să sponsorizeze construcția de noi biserici sau împrejmuirea lăcașelor de cult, asta după ce în ultimii ani administrația Stavarache și-a cumpărat simpatia fețelor bisericești finanțând cu sume exorbitante ridicarea unor noi lăcașe de cult.
Nu au scăpat de valul de schimbări nici domeniile „educație, tineret – mediu” sau „social”. La „social” a fost impusă o limită de 100.000 de lei pentru finanțarea unui proiect, în timp ce domeniul „educație-tineret”, cenușăreasa sponsorizărilor din fonduri publice a primit o limitare ridicolă, de doar 15.000 lei/proiect. În plus, solicitanții trebuie să asigure o cofinanțare de 15 la sută din valoarea finanțării.
Antrenorul Florin Grapă, nemulțumit de noile condiții
Unul dintre cei mai vehemenți critici ai condițiilor impuse în regulamentul de acordare a sponsorizărilor a fost reputatul antrenor Florin Grapă (foto), omul de numele căruia se leagă performanțele voleiului feminin băcăuan. Grapă a declarat că limitarea finanțărilor la 2 milioane lei/proiect și creșterea cofinanțării la 25 la sută înseamnă, de fapt, autofinanțarea asociațiilor și fundațiilor care susțin sportul de performanță. Grapă a afirmat că sportul de performanță se susține cu bani și că asociațiile sunt puse cu spatele la zid.
„Ne-ați pus cu spatele la zid. Ne-ați chemat și ne-ați prezentat toate schimbările, noi de-acuma nu mai putem face nimic. Contribuția de 25 la sută e prea mare, să rămână la 10 la sută. Să se facă diferența între sportul de performanță și celelalte asociații. Ce ni s-a prezentat astăzi nu vine în sprijinul sportului de performanță. Din punctul meu de vedere, 2 milioane lei pentru sportul de performanță este prea puțin”, a declarat Grapă.
Pr. Costel Busuioc: „100.000 e puțin, eu aș îndrăzni să cer chiar dublu”
Un val de nemulțumiri au iscat modificările de regulament la domeniul „culte”, preoții prezenți la dezbatere acuzând că sunt discriminați în raport de celelalte asociații și fundații. Reprezentanții clerului au contestat majorarea cofinanțării la 50 la sută, afirmând că bisericile Bacăului au nevoie de bani pentru finalizarea diverselor lucrări începute. Preotul Costel Busuioc (foto), parohul de la biserica „Sf. Nicolae”, s-a erijat în portavocea nemulțumiților.
„Sunt lucrări care nu pot fi terminate și nu pot fi lăsate la întâmplare. Se pot dărâma peste iarna aceasta. 100.000 de lei mi se pare puțin, eu aș îndrăzni să cer chiar dublu”, a declarat Busuioc. Preoțimea a pledat pentru menținerea la 10 la sută a cofinanțării, concomitent cu majorarea plafoanelor la sponsorizări.
DNA a băgat spaima în Primăria Bacău
Oficialii municipalității s-au decis să strângă baierele pungii cu sponsorizări abia în 2015, după ce în ultimii 8 ani au aruncat cu bani pe fereastră sponsorizând, cu sute de mii de euro, asociații și fundații anonime, fără sportivi și fără performanțe. Mai mult, Primăria nu a mai urmărit modul de cheltuire a banilor, mai exact concretizarea proiectelor sponsorizate, fapt reclamat într-un control al Curții de Conturi. Neregulile descoperite au ajuns și pe masa DNA care a deschis un dosar aflat în lucru de câteva luni (citește mai multe AICI). Dosarul vizează sponsorizările acordate între 2010-2014, perioadă în care finanțările date de Primărie au atins cifre record, de ordinul milioanelor euro.
Între 2010 și 2014, asociațiile sportive din municipiul Bacău au beneficiat de sponsorizări publice în cuantum de 51,4 milioane lei, în jurul a 12 milioane de euro, o sumă considerabilă având în vedere performanțele mai degrabă inexistente obținute de sportul băcăuan. Cultele religioase, parohii, asociații umanitare de pe lângă biserici etc. au beneficiat în perioada 2010 – 2014 de sponsorizări totale de 15,6 milioane lei (peste 3 milioane euro). Cel mai mare buget de sponsorizare atras de culte a fost înregistrat anul trecut, când municipalitatea a pregătit finanțări de 4 milioane lei pentru bisericile din Bacău.
Tăierea sponsorizărilor pe domeniul sport poate conduce la desființarea echipei de handbal masculin Știința Bacău. Aceasta a fost finanțată de Primărie prin intermediul Asociației „Top Sport”, prezidată de cumătrul primarului Romeo Stavarache, Constantin Apostol, coinculpat în dosarul de corupție în care DNA îl acuză pe primarul Bacăului de comiterea a 5 infracțiuni de luare de mită. Top Sport a atras grosul finanțărilor acordate de Primăria Bacău pe domeniul „sport”, dar în 2015 asociația prezidată de Apostol nu a mai putut asigura cofinanțarea de 10 la sută.
Trebuie gasite solutii sa faci venituri nu sa faci economii distrugind sportul.Sportul de orice fel inseamna sanatate,educatie,socializare bucurie.Ne transformam doar in robotei servici,casa servicii.Fara petrecerea timpului liber in sali de sport sau pe stadioane.