Joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat ca au fost semnate deja 9 din cele 13 loturi ale Autostrazii A7 Ploiesti – Pascani finantate prin PNRR. Potrivit acestuia, celelalte patru contracte au constructori desemnaţi încă din 2022, dar rezultatele procedurilor de achiziţie publică au fost contestate.
„Odată cu semnarea acestor două contracte avem nouă dintr-un total de 13 care sunt finanţabile prin PNRR, iar celelalte patru sunt în diverse stadii de atribuire. Şi eu cred că ceea ce va însemna inclusiv contestaţiile depuse pe cele trei loturi Bacău-Paşcani şi bineînţeles acea procedură pe lotul 3 de la Ploieşti la Buzău vor fi finalizate şi acestea într-un termen destul de scurt, astfel încât, pe tot ceea ce înseamnă A7 de la Ploieşti la Paşcani, să se poată intra în această primăvară, odată cu vremea potrivită pentru lucrări în execuţie„, a spus Grindeanu.
Contractele pentru loturile 2 şi 3 ale tronsonului Buzău-Focşani au fost semnate cu Asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.
„E un lucru bun, avem un contract semnat astăzi cu o companie românească, o companie care în acest moment are şapte din cele nouă loturi deja semnate. Şapte dintre ele sunt cu această companie românească şi care sunt convins că se va ţine tot ceea de înseamnă termenii contractului, aşa cum s-a ţinut şi pe toate celelalte lucrări pe care le-a avut cu CNAIR, ba, chiar din contră, s-au finalizat majoritatea dintre ele înainte de termenul limită. E un optimism moderat pe care îl am, pentru că va însemna inclusiv pentru această companie o foarte bună organizare în perioada următoare de care ştiu că sunt capabili, va însemna un volum de muncă mult mai mare decât au avut până acum şi va însemna în final o emblemă pentru această companie, având în vedere că au deja atâtea loturi semnate, contractele de care vă aminteam, fiind în discuţie în diverse stadii şi pentru alte loturi rămase. Aşa că acest optimism moderat e dat de aceste lucruri, dar e bine că o companie românească este capabilă să câştige un volum atât de mare de lucrări şi să termine, aşa cum am spus, din toată experienţa pe care o avem până acum cu această companie, în timp util şi în termenii contractului„, a susţinut ministrul.
Şeful de la Transporturi a subliniat că, în cazul în care contestaţiile vor fi respinse, iar UMB va fi declarat câştigător şi pe celelalte trei loturi de la Bacău la Paşcani, constructorul român va avea în lucru în total 420 de kilometri de autostradă, adică aproape jumătate din reţeaua pe care o are România în acest moment.
„Dacă intrăm în scenariul în care CNSC respinge contestaţiile şi UMB va fi câştigător şi pe celelalte trei loturi de la Bacău la Paşcani vor avea în lucru în total în şantierele din România, nu doar pe A7, 420 de km de autostradă, ceea ce înseamnă în acest moment – de aceea vă spuneam de acel optimism moderat – ceea ce înseamnă o organizare exemplară, de care sunt capabili, care înseamnă grosso modo aproape jumătate din reţeaua de autostrăzi pe care o are România în acest moment. Avem 900 spre 1.000 (de kilometri – n. r.), dar astăzi UMB, sau în săptămânile viitoare dacă CNSC va respinge, va avea 420 de km de autostradă. Eu sunt bucuros – nu vreau să fiu înţeles greşit – sunt bucuros că o companie românească este capabilă de aşa ceva şi am optimismul că, aşa cum sunt organizaţi şi cum au fost până acum, vor putea să facă faţă la ceea ce înseamnă un challenge până la urmă, de care nu sunt capabile multe companii„, a adăugat acesta.
Potrivit unui comunicat al CNAIR, remis AGERPRES, compania de drumuri a semnat joi contractele de execuţie lucrări pentru 66,9 km din autostrada Buzău – Focşani cu Asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.
Sursa: agerpres.ro