Șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea fi lipsiți de permisul auto pentru până la 10 ani, conform unei legi votate marți de Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz. De asemenea, instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei pentru acești șoferi. Inițiat în urma tragicului accident de la 2 Mai, în care doi tineri și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un șofer aflat sub influența drogurilor, proiectul de lege vine să întărească sancțiunile pentru astfel de infracțiuni grave.
Ce prevede legea adoptată de Camera Deputaților
Prevederile esențiale ale proiectului constau în câteva modificări aduse Codului Penal:
- Articolul 66 din Cod este modificat astfel încât pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi să ajungă până la 10 ani pentru cazurile în care instanța dispune interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule. Pentru toate celelalte infracțiuni, interzicerea exercitării unor drepturi nu poate depăși 5 ani.
- Articolul 83 este completat cu încă un alineat care prevede că, pentru infracțiunile de conducere fără permis sau sub influența alcoolului sau a altor substanțe, instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei. Potrivit legislației penale, amânarea se dispune pentru condamnările care nu depășesc 2 ani de închisoare, pentru persoane care nu au mai fost condamnate penal și care își dau acordul pentru muncă în folosul comunității. Termenul de supraveghere este de 2 ani, astfel că amânarea pedepsei este o procedură chiar mai favorabilă condamnatului decât suspendarea, care are condiții mult mai restrictive și termene mai lungi de supraveghere.
Alte modificări vizează actul normativ prin care este combătut consumul noilor substanțe psihoactive (NSP), așa-numitele „etnobotanice”, anume Legea 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
Astfel, sunt introduse pedepse clare pentru o serie de fapte care nu erau prevăzute în Legea 194/2011. Anume, punerea la dispoziție a unui imobil pentru consumul de „substanțe suceptibile de a avea efecte psihoactive” sau tolerarea consumului într-un imobil, indiferent dacă este vorba de proprietar sau chiriaș, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Aceeași pedeapsă va fi aplicată și pentru „administrarea sau remiterea, fără rețetă medicală, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive”.
Sursa: hotnews.ro
O singură observație : nu sunt de acord cu măsura interdicției de a mai conduce 10 ani ; eu propuneam 15 ani, așa, ca să se știe și să inducă teama de a mai „călca pe bec”, odată pt. totdeauna ! Evident, vor crește și șpăgile pt. închiderea ochilor în cazul „peștilor” mari ; pt. asta ce măsuri se prevăd ?? Masele largi populare, așteaptă răspuns, sunt convins !